Puterea de a alege singur

Uneori, mi se pare că am pierdut acele tradiții vechi ce ne înfrumusețau viața. Nu mai avem timp de nimic. Și pentru nimic. Nu avem timp nici pentru noi, nici pentru copii, rude, prieteni.
Încercînd să le facem pe toate, nu prea facem nimic.
Mai ieri, am observat că pomii au înverzit și au înflorit. Cînd au înmugurit, idee nu am. Cineva zicea că ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.
Unii pretind că totul e bine. Nu. De fapt, toţi pretindem că totul e bine. Unii mint, ca să nu facă rău. Alții spun adevărul, ca să nu facă rău mai tîrziu. Unii cred că s-a terminat, alţii ştiu asta. Și se învîrte roata. Viața noastră e ca scenariul unui film, ai cărui actori sîntem noi.
Problema e că scenaristul nostru, al tuturor, n-are nici urmă de talent. Nu ştie să scrie poveşti frumoase.
Și, uneori, realizezi că trebuie să faci ceva. Singurul ajutor, care se zărește în depărtare, e sufletul tău.
Așa că, hai să lăsăm totul la o parte și să trăim. Restul nu prea contează.
”Se spune că erau trei prieteni, care îşi doreau să urce un munte. În vîrful acestuia trăia un bătrîn înțelept, pe care îşi doreau să-l cunoască. La un moment dat, ajung ei la o răscruce și fiecare și-a ales o altă cărare. Primul a ales o cărare abruptă, ce urca drept către vîrf. Nu-i păsa de pericole, dorea să ajungă la bătrînul din vîrful muntelui cît mai rapid. A doua cale nu era la fel de abruptă, însă străbătea un canion îngust şi accidentat. Iar cel de-al treilea a ales o cărare mai lungă, ce ocolea muntele şerpuind.
După șapte zile, cel care urcase pe calea cea abruptă a ajuns în vîrf extenuat, plin de răni sîngerînde. Nerăbdător, s-a aşezat să-şi aştepte prietenii. După o altă săptămînă, ameţit de vînturile puternice care i se împotriviseră, ajunse şi al doilea. Se aşeză în tăcere lîngă cel dintîi, aşteptînd. Trecură alte două săptămîni și sosi cel de-al treilea, cu faţa strălucind de fericire, semn al unei profunde stări de linişte şi mulţumire interioară.
Ceilalţi doi erau furioşi, pentru că drumul lor a fost greu şi au avut mult de aşteptat, în timp ce drumul celui de-al treilea părea să fi fost o adevărată plăcere. Aşa că, odată ajunși la bătrîn, l-au întrebat care drum era cel mai bine ales. ”Ce ai învăţat tu?” îl întrebă el pe primul. ”Că viaţa este grea şi plină de pericole şi greutăţi; că este plină de suferinţă şi adeseori ceea ce întîlnesc în cale îmi poate provoca răni. Că, pentru fiecare pas înainte, trebuie să duc o luptă crîncenă, care mă sleieşte de puteri. Aşadar… Am ales eu calea cea mai bună către tine?”, spuse acesta. ”Da, ai ales bine”, i-a răspuns bătîrnul, supă care s-a adresat celui de-al doilea: ”Tu ce ai învăţat?”. ”Că în viaţă multe lucruri mă pot abate din cale; că uneori pot să pierd drumul, ajungînd cu totul altundeva decît doresc, dar, dacă nu îmi pierd încrederea, reuşesc. Aşadar… Am ales eu calea cea mai bună către tine?”, spuse. ”Da”, răspunse bătrînul, apoi se întoarse spre al treilea: ”Şi tu ce ai învăţat?”. Urmăr răspunsul: ”Că mă pot bucura de fiecare pas pe care îl fac, dacă aleg să am răbdare. Că, dacă privesc cu înţelegere, viaţa nu e o povară grea, ci un miracol. Că iubirea care mă înconjoară din toate părţile îmi poate lumina sufletul, dacă îi dau voie să pătrundă acolo. Aşadar… Am ales eu calea cea mai bună către tine?”. ”Da!”.
Uimiţi de răspunsurile bătrînului, cei trei au căzut pe gînduri. Şi au înţeles, că la orice răscruce pot allege, iar viaţa fiecăruia este rezultatul alegerilor făcute”.
Morala: Singura alegere proastă este lipsa unei alegeri. Dacă alegerea noastră ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să alegem. Și… Fiecare om are în el ”întuneric și lumină”, contează, însă, partea cu care alege sa trăiască.
Ala Mutilica