FOTO/VIDEO | Peste șapte kg de marijuana depistate în rezervorul unui automobil la Vama Sculeni
La data de 03 aprilie, aproximativ la orele 16.00, la pista de control „intrare autoturisme în RM” a postului vamal Sculeni, pentru efectuarea controlului vamal s-a prezentat un mijloc de transport de model „Mercedes 300” cu numere de înmatriculare în Drochia. Șoferul, un locuitor al municipiului Chișinău, în vârstă de 22 de ani, a declarat că nu transportă bunuri interzise, concomitent menționînd că transportă doar haine personale.
Acționînd în baza indicatorilor analizei de risc a Serviciului Vamal, a fost luată decizia de a supune scanării cu raze „X-Ray”, mijlocul de transport. Rezultatul nu s-a lăsat așteptat, la monitorul care prelevă imaginile în timpul scanării, inspectorii vamali au stabilit divergenţe în spaţiul rezervorului pentru păstrarea combustibilului.
Ulterior, ca rezultat al controlului fizic a mijlocului de transport, după extragerea rezervorului din spaţiul caroseriei şi înlăturarea unei plăci metalice de pe rezervor, prin deşurubarea a 12 şuruburi, în interiorul rezervorului au fost depistate 9 sticle din plastic: 3 sticle de 3 L şi 6 sticle de 2 L. De menționat, că sticlele erau ticsite cu masă vegetală de culoare verde asemănător marijuana, sigilate cu masă de culoare neagră cu un miros specific de silicon. Greutatea totală de circa 7,37 kg.
La verificarea sticlelor depistate a fost antrenat cîinele de serviciu a Centrului Chinologic al Serviciului Vamal pe nume Dunay, care a dat reacţie pozitivă.
Substanța a fost remisă pentru expertizare, în vederea stabilirii exacte.
În baza cazului dat a fost pornit dosar penal, în baza art. 27, 248, p.5 lit. d, Cod Penal al Republicii Moldova. Cu mai multe detalii vom reveni după finisarea anchetei.
Sursa: customs.gov.md
Lasă un răspuns