Traseul renovat Ungheni-Chișinău. A fi sau a nu fi?

În fotografie: De la Chișinău în vale…

În fotografie: De la Chișinău în vale…
În fotografie: De la Chișinău în vale…

Peste cîteva săptămîni urmează să reaînceapă lucrările pe traseul Ungheni-Chișinău. ”Nu vom tolera întîrzieri și abateri de la termenii prevăzuți în contract”, a declarat minsitrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID), Iurie Chirinciuc, în cadrul unei întîlniri recente cu reprezentanții companiilor care efectuează lucrările respective, după care a continuat: ”Pe oameni nu-i interesează scuze și justificări, ei așteaptă de la noi drumuri de calitate europeană în termenii stipulați în contracte”.
Potrivit ministrului, în cazul în care termenele de executare a lucrărilor de reabilitare a drumului vor fi încălcate, va fi inițiată procedura de reziliere a contractelor. Dînsul a recunoscut că pune la îndoială capacitatea managerială a firmelor constructoare, mai ales că în anul precedent nu s-a lucrat la cote maxime, astfel fiind încălcate toate termenele prevăzute de contracte.
”Trebuie să vă mobilizați forțele și personalul la maximum pentru ca să recuperați timpul pierdut”, li s-a adresat oficialul.
La rîndul lor, antreprenorii au dat asigurări, consemnate în protocoalele ședinței, că vor mobiliza managerii și muncitorii pentru a relua lucrările de reabilitare a drumurilor începînd cu martie 2016, menționînd că vor implica resurse și echipamente tehnice suplimentare, pentru a finaliza lucrările în conformitate cu prevederile contractelor, informează Serviciul de presă al MTID.
Reamintim că licitația pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare a drumului Chișinău-Ungheni a fost cîștigată de două firme: Euro-Asian Construction Corporation „EVRASCON” JSC (Azerbaidjan) și OHL ZS (Republica Cehă).


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *