Fotografia săptămînii | Moș Eco

foto 2Au zis, au făcut. Și-au planificat, au realizat. Grădinița ”Steluța” din Ungheni continuă șirul evenimentelor dedicate educației ecologice. De data aceasta, în ospeție a venit Moș… Eco. A venit cu brăduți, fulgi, flori dalbe, toate confecționate din materiale reciclabile.
Pe 14 decembrie, aici a fost vernisată și o expoziție impresionantă, cu peste 80 de exponate, toate cu tematică de iarnă, toate confecționate de micuți și părinții lor.
Aici am surprins cei mai originali brazi, cele mai frumoase flori, cele mai înalte clădiri și cele mai amenajate curți. A fost folosită hîrtia, plasticul, cartonul…
”Părinții sînt foarte activi atunci cînd îi rugăm să-și ajute copiii, mai ales cînd vine vorba de confecționarea anumitor compoziții”, a menționat educatoarea Lilia Covaliu, responsabilă de activitatea respectivă. Potrivit ei, micii ecologiști au fost, ca de obicei, foarte ingenioși și s-au descurcat de minune cu sarcinile puse în față.
”Prin asemenea activități, educatorii noștri încearcă să le educe copiilor dragostea pentru  natură și să-i învețe să nu arunce lucrurile care pot fi reutilizate. Matineele sînt obligatorii, fiind prevăzute de de curriculă. Dar nu sunt suficiente pentru o bună educație a copiilor. În ajutor vin activitățile extracurriculare, mai ales că prin acestea dezvoltăm și parteneriatul între grădiniță, părinte și copil”, susține Lucia Gavricliuc, directoarea grădiniței.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *