O parte din emoțiile absolvenților de liceu au rămas în urmă

Imagine simbol: a1.ro

Imagine simbol: a1.ro
Imagine simbol: a1.ro

Examenele au fost date. Unii le-au susținut cu brio, alții – nu prea. După ce au aflat notele, contestațiile au curs rîu. Acum așteaptă rezultatele. Celor cu note negative li se mai acordă o șansă. Sesiunea repetată va începe la 16 iulie. Pînă atunci, însă, mai este. Care sînt rezultate la ziua de azi citiți în rîndurile ce urmează.
UNGHENI
Potrivit Galinei Gheorghiță, șef adjunct al Direcției Învățămînt, Tineret și Sport, în acest an se observă o pregătire mai bună a absolvenților de liceu. ”Am simțit că ei au conștientizat că trebuie să se pregătească serios pentru bacalaureat”, a subliniat dînsa, după care a adăugat: ”Pe viitor, trebuie să lucrăm cu părinții la compartimentul importanța studiilor pentru viață, căci îi pregătim pe copii nu pentru examene, dar pentru viață”. Cel mai bun rezultat la bacalaureat l-a înregistrat un absolvent al Liceului ”Vasile Alecsandri” din Ungheni, care a obținut trei note de 10 și una de 8.
Per total, din cele 3840 de lucrări de la sesiunea de bacalaureat din acest an, doar 11 au fost notate cu 10. Altele 61 au primit nota 9, iar 348 au fost apreciate cu nota 8. Cele mai multe lucrări, 703 la număr, au primit nota 5. Un pic mai puține, 627, au fost apreciate cu nota 6, iar 545 de lucrări au fost notate cu 7. Au existat și suficiente note negative – 500!
Cea mai mare bătaie de cap pentru absolvenți a fost, de data aceasta, istoria, căci anume la istorie a fost înregistrată cea mai mică medie pe raion – 5,58. Cea mai simplă disciplină, se pare, a fost pentru cei ce au susținut bacalaureatul, limba franceză, unde nota medie este 8,13.
În acest an, examenul de bacalaureat l-au susținut 870 de elevi, printre care 159 de restanțieri. Spre contestație au fost depuse 530 de lucrări.
CĂLĂRAȘI
Elena Gonța, șefa Direcției Învățămînt, a declarat pentru ”Expresul” că, în acest an, la Călărași  s-au înregistrat la bacalaureat note cu mult mai bune comparativ cu anul precedent. ”Elevii au înțeles că trebuie să se pregătească intens pentru examene”, a explicat dînsa. Dovadă este și faptul că nici un elev nu a fost eliminat de la examen.
Cel mai bun rezultat l-a obținut un absolvent al Liceului ”Mihail Sadoveanu” din orașul Călărași, care a primit trei note de 10 și una de 9.
Per total, au fost apreciate cu nota 10 opt lucrări. Alte 17 au fost notate cu 9, iar 35 – cu nota 8. Cele mai multe lucrări, 277 la număr, au fost notate cu 6. Urmează lucrările notate cu 5 – au fost  258. Este îmbucurător că 240 de lucrări au primit nota 7. Sînt, însă, 111 lucrări ce au primit note negative. Și la Călărași istoria le-a provocat absolvenților de liceu cele mai mari dureri de cap, la acest obiect înregistrîndu-se cele mai mici note. Cele mai bune note s-au înregistrat la limba engleză. ”Consider că notele sînt reale, pentru că am văzut cum s-au manifestat elevii pe parcursul anilor de studii. Nu a apărut nici o notă bună peste noapte”, a accentuat Elena Gonța.
La Călărași au susținut bacalaureatul 337 de elevi, dintre care 60 de restanțieri. Au fost depuse 220 de contestații.
NISPORENI
Potrivit Ninei Sterpu, șefa Direcției Învățămînt, și la Nisporeni rezultatele arată o pregătire mai bună a elevilor pentru examenele de bacalaureat decît în anii pre cedenți.
”Chiar dacă nu avem foarte multe note de 10, totuși procentul de promovabilitate este mult mai înalt, comparativ cu anul trecut”, ne-a spus dînsa. Iar ele vii au înțeles că trebuie să învețe pentru a avea succes, dovadă fiind faptul că nici unul dintre ei nu a fost scos din sala de examen. Cel mai bun rezultat l-a avut absolventa Liceului ”Boris Cazacu”, Viorica Nicula, cu două note de 10, cîte una de 9 și 8.
La Nisporeni opt lucrări au fost apreciate cu nota zece, 18 – cu nota 9, iar 131 au primit nota 8. Cele mai multe lucrări, 197 la număr, au fost apreciate cu nota 6. Alte 194 au fost notate cu 5. Dar și nota 7 este frecventă, a fost pusă de 172 de ori. Note nesatisfăcătoare sînt 82. Cea mai mare bătaie de cap le-a dat elevilor nisporeneni matematica. ”E o disciplină mai specială, poate mai complicată și necesită, se pare, mai multă atenție”, a explicat Nina Sterpu. În schimb, la biologie, chimie și limba română nu a fost înregistrată nici o notă insuficientă. Chiar și limba franceză a înregistrat note bune.
La Nisporeni, au susținut examenele de bacalaureat 255 elevi. Au fost contestare 133 lucrări, cele mai multe fiind la matematică.
 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *