Bucurie la Ungheni și Călărași, incertitudine – la Nisporeni

primaria Ungheni
Primăria Ungheni

Cu baloane și aplauze a fost întîmpinat la primărie, după un lung drum electoral, Alexandru Ambros, căruia unghenenii, în număr mare, i-au încredințat un nou mandat, al treilea la număr. De luni dimineața, colegii de serviciu l-au așteptat cu un dar simbolic. I-au oferit o pălărie, semn că ”gospodarul s-a întors”, dar și un pistol-jucărie. ”Dacă vă supără sau vă încurcă cineva, știți cum să acționați”, i-au spus.
Seara de duminică a fost la fel de frumoasă. Primul care l-a felicitat a fost chiar contracandidatul său, Ghenadii Mitriuc. Nu a așteptat rezultatele finale. După numărarea vorutilor din două secții de votare, el a înțeles că Alexandru Ambros va cîștiga. Astfel, i-a telefonat pe la 21.30 și i-a urat succes în continuare. A urmat apoi o adevărată sărbătoare, la care au participat cei mai apropiați susținători ai lui Alexandru Ambros.
Și la Călărași a fost sărbătoare. Imediat ce au fost cunoscute rezultatele alegerilor, Nicolae Melnic, care a obțiunut și el al treilea mandat de primar, a fost telefonat de către contrcandidatul său, Nicolae Rozenbac. Era trecut de ora 23.00. Dînsul l-a felicitat pentru victoria obținută și i-a urat succes în activitate.
Și aici cei mai apropiați susținători ai lui Nicolae Melnic au sărbătorit. Au avut și de ce, căci concurența a fost mare, iar Victoria nu a fosdt deloc ușoară.
A doua zi, luni, la ora 7.45 dimineața, Nicolae Melnic era deja în primărie. Venise la serviciu după o perioadă destul de mare de absență, el fiind degrevat pe perioada alegerilor. Colegii l-au întîmpinat cu flori și cu multe cuvinte frumoase. ”Cred că majoritatea absolută s-au bucurat pentru mine”, a spus primarul de Călărași.
Situație incertă, însă, la Nisporeni. Pînă în ultimul moment, nimeni nu ar fi riscat să spună cu exactitate cine va cîștiga. Anunțul final i-a bucurat pe liberali și i-a șocat pe democrați. Primarul din ultimii opt ani al Nisporeniulu, democratul Ion Gangan, a pierdut cu doar zece voturi în fața contracandidatului său, mult mai tînărul Grigore Robu, candidatul PL.
Numeroasele noastre încercări de a-l contacta pe proaspătul primar de Nisporeni s-au soldat cu eșec. I-am telefonat de cinci ori, de la diferite telefoane, dar nu a răspuns. Deci, nu avem de unde ști cum a sărbătorit dînsul victoria și ce a făcut a doua zi.
Am încercat să-l contactăm și pe Ion Gangan, dar telefonul dînsului era închis. Din presă, însă, am aflat că ”Ion Gangan, împreună cu formațiunea sa, cer  renumărarea voturilor”. Potrivit site-ului prime.md, ”democratul cere în instanță renumărarea buletinelor de vot. De asemenea  Partidul Democrat a cerut renumărarea voturilor pentru mai mulți primari cărora nu le-a ajuns un singur vot pentru a cîştiga scrutinul”.
Lucia Bacalu, Natalia Junghietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *