Alergați și pupați-i mîna!

Să mă lămurească cineva: de ce trebuie să-i mulțumim unui președinte de raion sau unui primar că, vezi Doamne, ”a acordat ajutor” pentru întreținerea nu știu cui, pentru reparația a nu știu ce? Citesc mulțumiri de acest gen – trebuie să ne lăudăm, nu? – și mă minunez. Nu cumva acel președinte de raion sau primar a scos din propriul său buzunar vreo 200 de mii de lei și le-a oferit din tot sufletul pentru o echipă de fotbal, de exemplu? Sau în calitate de contribuție la vreun proiect? Arătați-mi un astfel de președinte de raion sau primar și vă jur că mă las de presă chiar de mîine.
Din cîte știu eu, un președinte de raion sau un primar trebuie să fie, vorba vine, în slujba poporului. De popor e ținut, de popor e întreținut. Ar mai avea oare el salariu bunicel, mașină la scară și un fotoliu confortabil, dacă noi, poporul, nu am plăti regulat impozitele și taxele? Se pare că e prea puțin pentru unii. Mai trebuie și să se închine în fața ”stăpînului”. Ce mai, am fost și am rămas un popor de umiliți și amărîți.
Din punctul meu de vedere, pupatul mîinii sau al altui organ important din organismul ”stăpînului” nu este altceva decît o corupere. Ne închinăm, îl pupăm în toate locurile posibile și imposibile și problema e rezolvată. Altfel, ”stăpînul” te pune la punct. Simplu. Te duce cu zăhărelul luni și chiar ani în șir. ”Da, da, neapărat ajutăm”, îți tot zice. După ce te-a ”murat” sau te-a ”marinat” bine de tot, le face semn consilierilor și aceștia, ca soldățeii, ridică mîna în sus, adoptă o decizie și ”stăpînul” e pe cal alb. Alergați și pupați-i mîna!
Mulțumirile curg gîrlă, iar ”stăpînul”, la un moment dat, chiar începe a crede că e salvatorul nației, că e Mesia ce a coborît pe pămînt să fericească umilitul popor moldovenesc. Uită de unde a venit, uite cine a fost pînă mai ieri și nici nu vrea să se gîndească unde ar putea ajunge mîine.
Să știți că nu am nimic cu ”stăpînul”. Bravo lui, bravo lor! Dacă nu ar fi existat printre noi atît de multe personaje docile, fără coloană vertebrală, nu ar fi apărut nici atît de multe creaturi care se cred stăpîni peste toți.
Apropo, acele mii de lei pentru care unii sînt gata să se înșire în fața ”stăpînului” nu sînt oare tot din buzunarul nostru? Da, sînt din buzunarul nostru comun, dar merg numai spre buzunarele unora. Și atunci, cum să nu faci sluj?
Nu credeți că situația ar trebui să fie total inversă? Adică, ”stăpînul” să le mulțumească supușilor săi, pentru că aceștia din urmă continuă să se ambiționeze să mai realizeze cîte ceva? Da poate că perseverează anume pentru că au un ”stăpîn” care, știu ei foarte bine, le va arunca, din cînd în cînd, cîte un os? Iar ei vor sări, fericiți, în sus, după care i se vor închina pînă la pămînt.
Slăvită fie prostia moldovenească acum și-n vecii vecilor. Amin!