Importanta parteneriatelor sociale: şcoală – părinţi, autorităţi publice
Pentru a implementa noile reforme în educaţie, şcoala are stringentă nevoie de a dezvolta parteneriate sociale viabile, în care să fie implicaţi atît părinţii, cît şi alţi actori comunitari. În acest context, comunicarea eficientă între parteneri este una dintre formele ce contribuie la implementarea calitativă a schimbărilor din spaţiul educaţional.
Un exemplu concludent în acest sens este discuţia publică din 5 decembrie, care a avut loc la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Călăraşi, cu participarea a 32 de persoane: manageri şcolari, cadre didactice, părinţi şi a reprezentanţi ai APL. Evenimentul se înscrie în planul de activităţi din cadrul proiectului „Pentru reforme calitative în educaţie”, implementat de CE Pro Didactica şi finanţat de Fundaţiile pentru o Societate Deschisă, prin intermediul Fundaţiei SOROS-Moldova. Participanţii au pus în discuţie tema: „Importanţa parteneriatelor sociale: şcoală – părinţi – autorităţi publice de toate nivelele”, avîndu-le în calitate de moderatoare pe Daniela Vacarciuc şi Galina Filip, traineri ai CE Pro Didactica. Activitatea a demarat cu o prezentare făcută de Lilia Nahaba, coordonatorul proiectului. Dînsa s-a referit la scopul, obiectivele şi la rezultatele scontate.
Despre consolidarea relaţiilor de parteneriat ca una dintre priorităţile şcolii moderne a vorbit, în prezentarea sa, Daniela Vacarciuc. Dînsa a evidenţiat importanţa strategiilor de comunicare, de cooperare şi de colaborare în dezvoltarea parteneriatului social. Totodată, participanţii au fost implicaţi în discuţii, fiind solicitați să-și argumenteze punctul de vedere. Astfel, a fost menţionată necesitatea de a aplica strategiile de comunicare pe toate dimensiunile relaţiilor de parteneriat, pentru a valorifica potenţialul tuturor participanţilor. Galina Filip a propus celor patru grupuri analiza SWOT cu referire la parteneriatul social în raport cu: elevul, şcoala, familia, comunitatea. Fiecare grup a stabilit punctele forte, dificultăţile, temerile şi oportunităţile majore în dezvoltarea relaţiilor de parteneriat social.
Un imperativ al scolii este şi fortificarea parteneriatului parental, căci familia este prima şcoală a copilului care îi oferă un mediu complex de educare şi socializare. Or, modelele de conduită oferite de membrii familiei, mediul psihosocial au un impact decisiv asupra formării personalităţii acestuia, au menţionat participanţii la discuţie. Totodată, implicarea activă a părinţilor în viaţa şcolii ar contribui la soluţionarea rapidă a mai multor probleme, la cunoaşterea multiaspectuală a copilului, la asigurarea unei continuităţi a cerinţelor educaţionale stabilite în scoală.
La întrebarea care sînt reperele unei instruiri de calitate, părinţii au precizat: numărul de elevi în clasă, calificarea profesorilor, securitatea în şcoală şi prestigiul instituţiei. S-a insistat de asemenea pe confortul psihologic, biblioteca dotată, activităţi extracurriculare diversificate, condiţii bune de activitate şi apa potabilă. S-a accentuat cît de important e rolul familiei în educarea copilului, de aceea colaborarea cu această verigă este o prioritate a şcolii. Conform Codului Educaţiei, implicarea părinţilor în activitatea şcolii este responsabilitatea ambelor părţi. Cei prezenţi au relatat despre experienţele de succes în colaborarea cu familia. De exemplu, Valeriu Gorincioi, managerul Liceului „M. Sadoveanu” din Călăraşi, a propus valorificarea unor experienţe noi de colaborare, inclusiv în organizarea unor activităţi extracurriculare, discutarea permanentă cu părinţii despre calitatea studiilor şi a necesităţilor copilului.
Practici pozitive de colaborare a şcolii cu autoritățile publice locale au fost menţionate de participanţi, cu referire la procurarea de tehnică pentru ore şi implicarea în soluţionarea unor probleme ale instituţiei. Cei mai mulţi au subliniat faptul că, după trecerea la autogestiune a şcolilor, se observă o degradare a relaţiilor de parteneriat. Pentru ameliorarea situaţiei create au propus un dialog constructiv cu APL şi implicarea în continuare în activitatea şcolii, considerîndu-l un partener strategic.
Participanţii la discuţia publică au subliniat importanţa dezvoltării parteneriatelor sociale în implementarea reformelor în educaţie prin surmontarea barierelor existente, dezvoltarea unor condiţii optime şi aplicarea unor noi mecanisme de optimizare a parteneriatului şcoală – părinţi, autorităţi publice, despre care au luat cunoştinţă în cadrul acestui eveniment. Schimbul de experienţă, discuţiile deschise le-au dat posibilitatea să se informeze despre politicile în domeniul educaţiei, de aceea ei au propus să continue asemenea întîlniri la nivel de raion.
Daniela Vacarciuc, Galina Filip,
formatori-experţi CE PRO DIDACTICA
Lasă un răspuns