”Trebuie să ştii să o ”furi”, pentru că meseria ”furată” e cea mai bună meserie”
Am bătut la poarta unei case de meşteri populari, casa familiei Boicu din Frumoasa. Soţia a ales să croşeteze, iar soțul – să împletească din lozie. Dînsul este unul dintre puținii, la ora actuală, meșteri populari ce confecționează diverse obiecte din lozie.
L-am invitat pe Filip Boicu la o discuție, să ne spună despre meseria pe care o practică.
De unde a pornit această îndeletnicire frumoasă, de cînd practicați împletitul în lozie?
Trebuie să spun că și tatăl meu împletea din lozie, confecționa coșuri pentru colhoz. Eu, fiind încă un copil, aveam cam zece ani, mă uitam cum lucrează el şi ”furam”, încet-încet, din meserie. Nu m-a impus nimeni să mă ocup cu aceasta. Pînă la vîrsta de 16 ani, am făcut și eu coşuri în colhoz. Mai tîrziu, am continuat să învăț meseria de la un profesor din Răciula, care venise la şcoala din satul nostru.
Consideraţi că împletitul în lozie e o profesie sau e mai mult un hobby?
Nu poți face bani mulți și să trăiești din această îndeletnicire. Pentru mine e mai degrabă un hobby. Ziua mergem la prășit, iar cînd vin, mă furişez în atelier şi lucrez. Meseria asta trebuie făcută din suflet, nu din obligaţie.
Cît de mult investiţi în ea?
Investim timp şi forţe. Mergem, mai întîi, cu soţia pe cîmp ca să aducem lozie, apoi ea trebuie fiartă, curăţită, dată prin cuţite… Pînă o aduci la starea de materie primă, e multă muncă.
Ştiu că obiectele din lozie sînt solicitate de străini. În ce ţări au mers creaţiile dumneavoastră?
Timp de 22 ani, de cînd mă ocup cu împletitul în lozie, am avut cumpărători și din Franţa, și din Rusia, Ucraina, Italia, Spania.
Nu pot să nu vă întreb care ar fi preţul mediu al unei creaţii?
Eu cu omul negociez. Nu-mi place să cer bani din start, fiindcă înţeleg că şi pentru el banul se face greu. Dar şi el inţelege că depun muncă în lucrările mere. Preţul îl stabilim împreună.
Ați participat, de-a lungul anilor, la numeroase concursuri şi expoziţii. Care dintre ele v-a marcat?
Prima expoziţie la care am participat de Ziua Vinului. Atunci am primit o diplomă de gradul I, iar peste o lună luam deja locul I la o altă expoziţie, organizată de un muzeu. Chiar dacă a fost demult, în anul 1994, cele două distincții rămîn cele mai importante, căci eram un meşter popular debutant, iar la acele expoziții erau prezenţi meşteri emeriţi. Apoi au urmat alte zeci de expoziţii: la ”Moldexpo”, la diverse festivaluri raionale şi republicane, dar şi expoziţii locale.
Nu v-aţi gîndit vreodată să deschideţi o şcoală, pentru a transmite cunoștințele dumneavoatsră în acest domeniu şi altor generaţii?
M-am gîndit, dar nu am deschis o şcoală din considerente financiare. Totuși, am avut discipoli, care au venit să înveţe din propria iniţiativă. Unii au prins meseria, alţii – nu. De fapt, trebuie să ştii să o ”furi”, pentru că meseria ”furată” e cea mai bună meserie. Împletitul în lozie e o muncă migăloasă care necesită atenţie şi răbdare, calităţi de care, din păcate, nu toţi dispun. Apoi, după ce ai trecut o asemenea școală, trebuie să ai şi o piață de desfacere pentru lucrările realizate din lozie, ceea ce, din păcate, la noi nu există.
Сe sfat le-aţi da tinerilor ce doresc să îmbraţişeze această meserie – împletitul în lozie?
Să aibă, în primul rînd, dorinţă şi răbdare mare de a lucra. Restul vine de la sine.
Sabrina Rebeja,
studentă stagiară
Lasă un răspuns