Eficiență energetică în spitalele din regiune
Astăzi, pe masa de lucru a șefilor instituțiilor medicale din cele trei raioane: Ungheni, Nisporeni și Călărași, stau proiecte de milioane, îndreptate spre obținerea unei reduceri esențiale de consum a energiei termice și electrice.
Bunăoară, la Spitalul raional Nisporeni, în biroul medicului-șef, Roman Vasiliu, se află un proiect de eficiență energetică, în valoare de 1 milion 244 mii de euro. Acești bani vor veni din partea Guvernului Germaniei, prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor din Republica Moldova.
Potrivit lui Roman Vasiliu, proiectul prevede termoizolarea celui mai mare edificiu al instituției, cu cinci niveluri, inclusiv schimbarea geamurilor și ușilor exterioare de aici. Este vorba despre blocul chirurgical al spitalului. Tot dînsul ne-a spus că angajații spitalului din Nisporeni pot să se considere norocoși din acest punct de vedere. Asta, pentru că germanii au ales să finanțeze, în acest an, proiecte de acest gen doar în nouă spitale din republică, printre care se numără și cel din Nisporeni.
”Dincolo de faptul că spitalul va economisi circa 20 la sută din consumul de agent termic, odată cu implementarea acestui proiect va crește și nivelul de satifacție al pacienților”, a subliniat, în încheiere, Roman Vasiliu, menționînd că proiectul respectiv va fi dus la bun sfîrșit pînă la vara viitoare.
În schimb, la Spitalul raional din Ungheni, pacienții și medicii din secțiile maternitate și ginecologie se vor simți mai confortabil deja în această iarnă. Asta, grație unui proiect în derulare, finanțat din sursele Fondului de eficiență energetică. Costul acestuia se ridică la circa 2,5 milioane de lei.
Lidia Crăciun, directoarea spitalului, ne-a comunicat că suma respectivă se va cheltui pentru termoizolarea pereților ambelor blocuri, dar și pentru schimbarea acoperișului, geamurilor, ușilor exterioare și sistemului de ventilare la maternitate, a sistemului de încălzire – în secția de ginecologie.
”Toate aceste schimbări ne vor permite să obținem reduceri de 35 la sută la facturile pentru agentul termic”, ne-a relatat dînsa, dînd asigurări că punctul final al proiectului va fi pus în luna octombrie. Tot în această toamnă, va intra pe rol un alt proiect de eficiență energetică, finanțatorul fiind același – Fondul de eficiență energetică. Valoarea noului proiect va fi de circa două milioane de lei. De data aceasta, este vorba de asigurarea spitalului, în proporție de 50 la sută, cu apă caldă, pe parcursul a șapte luni, grație bateriilor solare care vor fi instalate pe cîteva blocuri spitalicești. Și în acest caz, Lidia Crăciun s-a arătat încrezută de faptul că proiectul va aduce doar beneficii instituției pe care o gestionează, căci se vor reduce cheltuielile la energia electrică cu circa 50%.
În timp ce vecinii de la Nisporeni și Ungheni sînt preocupați de implementarea proiectelor în domeniul eficienței energetice, cei de la Spitalul raional Călărași sînt abia la început de cale, avînd două proiecte similare, deocamdată, doar pe hîrtie.
Silvia Bobescu, directoarea instituției, ne-a comunicat că a depus spre finanțare la Fondul de eficiență energetică două proiecte, în valoare totală de peste două milioane de lei. ”Acum sîntem în așteptarea răspunsului”, a mai spus dînsa, menționînd că, prin intermediul proiectelor respective, își dorește să sporească eficiența energetică la două blocuri spitalicești prin schimbarea ușilor exterioare, a geamurilor, acoperișului, dar și a cazangeriei învechite.
Potrivit directoarei spitalului călărășean, primul proiect a fost depus acum un an, iar al doilea – cu șase luni în urmă. Deși, deocamdată, finanțatorul nu a oferit nici un răspuns afirmativ, cei de la Călărași nu-și pierd speranța că vor obține rezultatul dorit.
Lasă un răspuns