Cu ajutorul copiilor, Crucea Roşie din Ungheni reduce violenţa împotriva lor
Crucea Roşie, filiala Ungheni declară sus și tare: ”Opriți violența împotriva copiilor!”. Ca să fie mult mai convingătoare în apelul său, alături i-au fost pînă și copiii. Mulți dintre ungheneni au avut ocazia să vadă, recent, zeci de copii de la grădiniţele „Steluţa” şi „Guguţă” din orașul Ungheni, echipați cu şorţuri speciale cu însemnele Crucii Roşii, alergînd în faţa trecătorilor și rugîndu-i să fie mai înțelegători, să oprească violenţa. Copiii au împărțit și pliante, și fluturași.
Majoritatea oamenilor i-au ascultat cu emoţii, deși s-au găsit și unii mai ”supărați”.
”Cred că aceste acțiuni au avut impact asupra publicului, iar pentru copilaşi a fost o bucurie de nedescris să facă o faptă bună”, a accentuat Elena Gravrişov, directoarea filialei Ungheni a Crucii Roşii.
De notat că, timp de două luni, Crucea Roşie din Ungheni a organizat mai multe activităţi, menite să atragă atenția oamenilor asupra unei probleme majore cu care se confruntă societatea – violenţa împotriva copiilor. Astfel, au avut loc două mese rotunde, la care au participat medici de familie, directori educativi din instituții de învățămînt, psihologi, asistenți sociali, reprezentanți ai poliției. S-au desfășurat și două seminare de informare cu secretarii consiliilor locale din raion. Nu au lipsit nici concursurile pentru copii. De data aceasta, ele au avut loc la două tabere de odihnă din raion.
Voluntarii Crucii Roşii au desfăşurat, în această perioadă, 36 de sesiuni de informare, fiind implicaţi peste 700 de cetăţeni. „Sper că, în urma acestor activităţilor respective se vor reduce cazurile de violenţă împotriva copiilor, iar ultimul cuvînt va fi al micuţilor care, prin gesturile lor, au înmuiat inimile adulţilor”, a făcut, la final, o remarcă Elena Gavrişov.
Proiectul „Reducerea violenţei împotriva copiilor” este un proiect finanţat de Crucea Roşie Internaţională
Lasă un răspuns