Vasile Tarlev deposedat de titlul de cetăţean de onoare
O decizie fără precedent a fost luată de către aleșii locali nisporeneni la ședința Consiliului orășenesc din 17 iulie curent. Vasile Tarlev, fost prim-ministru al Republicii Moldova, și-a pierdut titlul de cetățean de onoare al orașului Nisporeni. Inițiativa a venit din partea primarului Ion Gangan și a fost susținută de către nouă consilieri dintre cei 16 prezenți la ședință.
Vasile Tarlev a devenit cetățean de onoare al Nisporeniului în anul 2005, la dorința şi insistenţa consilierilor comuniști, care formau, în perioada 2003-2007, majoritatea în Consiliul orășenesc Nisporeni. Ei au decis că acest demnitar de stat merită titlul în cauză, pentru că ”a contribuit la gazificarea raionului și orașului Nisporeni”.
”Mare onoare ne-a mai făcut Tarlev că a inclus Nisporeniul ultimul pe lista raioanelor care urmau să fie gazificate în republică”, afirmă, acum, primarul Ion Gangan.
Mai mult ca atît, dînsul susţine că, pe timpurile cînd Vasile Tarlev era prim-ministru, orașul Nisporeni a fost deposedat de două bazine acvatice, fără știrea și acordul autorităților publice locale.
Potrivit edilului nisporenean, ”așa-numitul cetățean de onoare al orașului Nisporeni a pus mîna hoțește pe iazurile orașului, transmițîndu-le în evidența unui oarecare RM”. Deși s-au adresat în mai multe instanțe, autoritățile nisporenene nu au reuşit nici pînă azi să afle cine este de fapt proprietarul acestor bazine acvatice.
Primarul de Nisporeni a mai spus că despre decizia respectivă a consilierilor va fi anunţat şi „vinovatul”, adică Vasile Tarlev. Conform Regulamentului de acordare a titlului de cetățean de onoare al orașului Nisporeni, deținătorul acestui titlu poate beneficia de anumite scutiri ale taxelor locale și are privilegiul de a participa, în calitate de invitat de onoare, la diferite ședințe locale și evenimente importante pentru localitate.
La aceeaşi şedinţă a Consiliului orăşenesc din 17 iulie, s-a decis să-i fie conferit titlul de cetăţean de onoare al oraşului Nisporeni lui Nicu Badina, consilier local Lugoj, România, oraş înfrățit cu Nisporeniul. „Grație implicării nemijlocite a lui Nicu Badina, Nisporeniul a beneficiat, în ultimii ani, de mai multe ajutoare, donații de carte, schimburi școlare. Datorită implicării sale, Lugojul va transmite în curînd, sub formă de donație, un mini-excavator întreprinderii municipale din Nisporeni”, a explicat Ion Gangan.
Lasă un răspuns