Un tată cât două mame

Într-o societate în care femeile sunt nevoite să plece peste hotare ca să-și întrețină familia, lăsând pe seama bunicilor sau vecinilor creșterea copiilor, în satul Grăseni, raionul Ungheni, există un caz unic, unde tatăl îngrijește de băiatul său de mai bine de doi ani, de când soția lucrează în străinătate. Iar acest lucru îi iese de minune. Fiul său, diagnosticat cu paralizie cerebrală infantilă la naștere, este inspirația și sursa de energie care îl alimentează pe bărbat. În vara aceasta, Ruslan Morari a înființat o asociație care va sprijini și alte persoane cu dizabilități.

Nu așteaptă banii soției

Pe Iulian Morari, în vârstă de cinci ani, l-am găsit jucându-se în compania tatălui. Cu un zâmbet larg, copilul asculta o poezie despre iepurele buclucaș. Băiatul nu merge, abia dacă scoate câteva sunete și mănâncă doar cu ajutorul cuiva. „El înțelege tot ce-i spun, de pildă, dacă mă duc să hrănesc animalele, îl anunț și stă cuminte până mă întorc, dar dacă nu-l atenționez, atunci plânge. La fel când îi comunic că trebuie să vorbim cu mama prin skype, chiuie de bucurie”, explică tatăl, căruia niciodată nu i-a trecut prin minte să-l abandoneze în vreun internat. „Cine-l va îngriji mai bine decât mine? Cum pot să am încredere în cineva străin? E sângele meu”, spune Ruslan.

Soția bărbatului e plecată de doi ani în Israel. Banii trimiși acasă sunt pentru achitarea studiilor fiicelor care învață la Medicină. Cât despre întreținerea gospodăriei, și Ruslan participă cu finanțe. „Eu nu aștept banii soției. Zilele acestea am lucrat ca șofer pe deal la strânsul grâului și mi-au achitat 500 de lei pe zi. Atât timp cât fetele sunt acasă și mă ajută cu băiatul, fac un ban”, spune încântat tatăl.

„Copilul meu e ca și ceilalți”

După ce a nimerit în serviciul social „Echipa mobilă” (EM), Ruslan s-a trezit la viață. A aflat o mulțime de lucruri utile, în urma cărora a prins curaj, putere și mai multă înțelepciune, iar de vorba „Cum o da Dumnezeu” s-a descotorosit complet. „În primul rând, am înțeles că fiul meu e ca și ceilalți. După care, am învățat drepturile persoanelor cu dizabilități: pot învăța la școală, pot beneficia de asistență medicală gratuită etc. Un alt lucru important este că am descoperit că nu trebuie să-mi ascund copilul în casă, ci să-l scot cât mai mult în societate. Chiar într-o zi am văzut cum două femei râdeau de o fetiță care mergea șchioapă. M-am apropiat și le-am spus că e urât ce fac, fiindcă mâine ar putea și ele să meargă așa, dar gestul lor nu m-a descurajat, ba din contra”, explică bărbatul.

Progresele lui Iulian

Zilnic, bărbatul se ocupă cu băiatul său. În urma masajului și a exercițiilor de gimnastică, Iulian a înregistrat progrese. „Exercițiile kinetoterapeutice pe care i le-am arătat le-a respectat pe toate și le face atunci când noi nu suntem. Iulian a devenit mai vesel, mai zâmbitor. Am observat cum s-a îngrășat și chiar a crescut, că la început era slăbuț. Capul îl întoarce într-o parte și alta, mânuțele sunt mai relaxate și asta e un succes”, declară kinetoterapeutul Alina Carapcevschi.

Totodată, specialiștii din EM menționează că la început nu se puteau obișnui cu Ruslan, fiindcă peste tot se implică femeile. „E un tată foarte grijuliu și niciodată nu am găsit copilul murdar sau flămând. E plin de inițiativă. Și nu e doar cu vorbe, ci și cu fapte. Mama, la fel are grijă de familie, cu toate că Ruslan nu așteaptă banii soției din Israel, ci are pe lângă casă animale, păsări și mai vinde una, alta”, spune șefa EM, Nicoleta Enachi.

Încrederea și speranța vin de la fiu

Ideea deschiderii unei organizații, pe care a botezat-o „Încredere și Speranță”, i-a venit în urma participării la trainingurile organizate de Asociația „Keystone Moldova”. Bărbatul nu s-a lăsat mult rugat și a început să bată pe la ușile tuturor oficialilor din Ungheni, explicându-le că vrea să amelioreze viața persoanelor cu dizabilități și a celor care au grijă de dânșii. „Mi-a fost greu la început, deoarece eu nu am studii superioare. Zilele acestea am fost anunțat că ONG-ul a fost înregistrat și că pot să mă apuc de lucru. Primul proiect deja l-am scris. Vreau să construiesc un centru de reabilitare pentru persoanele cu dizabilități și am găsit și niște finanțatori în Germania, care îmi vor da utilaje tehnice. Construcția va fi amplasată în s. Pârlița, în fostul ambulatoriu, dar trebuie să găsesc bani pentru renovare. Soția va trimite din Israel nămol și sare de mare. Dumnezeu e mare și are grijă de toți. Principalul e că mi-am găsit speranța”, spune Ruslan.

Socializare

Bărbatul are o mulțime de planuri. A găsit un sponsor, care îi va dona un microbuz cu care va transporta gratis copiii cu dizabilități la diferite mănăstiri. Sâmbăta trecută, bărbatul a organizat și primul weekend la natură cu mai mulți părinți care se află în aceeași situație. „Părinții care au copii cu dizabilități trebuie mai mult să socializeze și să nu le fie frică de acest pas. Pentru că aceste ieșiri în lume sunt importante atât pentru copiii lor, cât și pentru societate – să se obișnuiască cu noi. E drept că la început s-au arătat reticenți, neînțelegând ce vor face în acest sfârșit de săptămână, dar mai apoi s-au bucurat tare”, ne spune mândru de reușită tatăl lui Iulian.

Sursa: ziarulnational.md