“Expresul” pentru fiecare
În scurt timp, la Ungheni va apărea un mini scuar ce va purta numele “Expresul”. Şi asta, datorită unor parteneri de nădejde ai ziarului “Expresul”, începînd cu Fundaţia Comunitară Ungheni şi terminînd cu AO “Expresul”.
Timp de două luni, cu ajutorul unei întreprinderi care şi-a făcut deja un nume la Ungheni – SRL “Javelin”, dar şi al prietenilor noştri silvicultori de la Ungheni şi Nisporeni, va fi amenajat un teren cu suprafaţa de 48 m p. Aici vor fi plantaţi arbori decorativi, vor fi instalate dale din lemn, iar punctul principal de atracţie va fi banca “Expresul”, o bancă sub formă de semicerc, pe care ar putea să încapă cel puţin zece persoane.
Ulterior, mini-scuarul „Expresul” va fi transformat într-un adevărat centru de atracţie pentru cei ce-şi doresc o informare mai amplă.
Aici vor avea loc şi lecturi publice, şi dezbateri privind cele mai importante evenimente locale, dar şi naţionale.
Lucrul deja a început. Banca e aproape gata. Pe 25 iunie, au avut loc dezbateri la Biblioteca “Dimitrie Cantemir”, în preajma căreia, de fapt, va fi amenajat mini-scuarul. Cei prezenţi s-au arătat interesaţi de subiect şi au venit cu numeroase propuneri interesante. Urmează ca acestea să fie sintetizate şi – de ce nu? – realizate pe parcurs.
Ideea creării unui mini-scuar şi instalării aici a unei bănci “Expresul” a venit după o deplasare a Inei Landa, redactor-şef la “Expresul”, în Polonia, la Konin. Fiind acolo, nu a putut să nu viziteze şi redacţia unui ziar local, “Przeglad Koninski” (“Observatorul de Konin”). Colegii polonezi i-au povestit şi despre o bancă a lor, instalată în centrul oraşului, unde au loc numeroase întîlniri şi interviuri cu persoane interesante.
Acum, o bancă similară va apărea şi la Ungheni. Costul total al proiectului este estimat la aproape 15 mii de lei, dintre care 5000 de lei au fost oferite de Fundaţia Comunitară Ungheni prin programul său de granturi mici al Fondului pentru Tineri Ungheni. Au acceptat să ne fie alături, în realizarea acestui proiect, şi biroul de arhitectură al Primăriei Ungheni, şi Biblioteca publică „Dimitrie Cantemir”, şi ÎSS „Silva-Centru” (Ungheni), şi ÎSS „Silva Nisporeni”, şi Secţia Raională Cultură şi Turism, şi ÎM „Servicii Comunale” Ungheni. Va veni cu contribuţia sa şi SC „Miraza” SRL. Împreună, vom reuşi să creăm un loc cu adevărat deosebit.
Lasă un răspuns