Recordurile din regiunea Ungheni – Nisporeni – Călăraşi

Imagine simbol: flux.md

Imagine simbol: flux.md
Imagine simbol: flux.md

Unghenenii sînt cei care se adresează cel mai des la medic. Acest fapt l-a scos la iveală un studiu realizat de Biroul Naţional de Statistică în perioada anilor 2008-2012. Nu se ştie însă care este cauza: ori că sînt mai bolnavi, ori că au mai multă grijă de sănătatea lor.
Acelaşi studiu relevă că locuitorii raionului Călăraşi sînt cei mai mari producători de vinuri. Nimic nou, de fapt, căci se ştie că cele mai bune vinuri se produc în regiunea Călăraşilor.
Şi nisporenenii, potrivit Biroului Naţional de Statistică, au un specific al lor. Ei au cele mai mici pensii, căci au avut şi continuă să aibă salarii mici.
Printre curiozităţile menţionate în studiu vom menţiona doar cîteva. La Ocniţa, de exemplu, sînt cele mai mănoase vaci, care dau circa 6500 litri de lapte pe an. La Rîşcani găinile dau cele mai multe ouă, 290 pe an. La Făleşti sînt înregistrate cele mai multe instituţii culturale din ţară, 64 la număr, iar elevii din Sîngerei sînt cei mai puţin asiguraţi cu acces la internet.
Natalia Junghietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *