Pe lîngă datoria de a acţiona, omul mai are datoria şi de a înțelege
Toamna şi primăvara satul se umple de fum. Este perioada în care oamenii fac ordine pe lîngă casă, în grădini şi… dau foc la frunze, la resturile vegetale. Ce fac însă cei care au probleme cu respiraţia?
Trăim la sat, dar aerul e mai poluat decît la oraş. Arderea frunzelor este un obicei urît, pe care-l au multe dintre persoanele mature, iar copiii cred că ceea ce fac maturii este corect.
De ce mijloace de informare mai e nevoie ca oamenii să conștientizeze gravitatea fumului toxic pe care îl inspirăm cu toții? Avem copii și oameni bolnavi. Fumul ce provine de la arderea frunzelor dăunează celor cu imunitatea slăbită. Trebuie de ştiut că arderea unei tone de frunze uscate produce 53 kg de monoxid de carbon, 18,5 kg de particule nocive, majoritatea fiind mai mici de 10 microni (1 micron = 0,0001 cm). De asemenea duce la apariţia altor şapte hidrocarburi aromatice policiclice cancerogene. În timpul arderii frunzelor, în atmosferă se elimină substanţe toxice, care dăunează sănătăţii celor ce locuiesc în preajmă. Unii ard deşeurile, iar cei din jur respiră acest aer.
Atenţie! Arderea deşeurilor, arderea frunzelor este o încălcare a legislaţiei ecologice.
Ar fi bine dacă toți am lupta împotriva arderii resturilor vegetale, căci, aşa cum am mai spus, fumul dăuneaza mediului şi sănătăţii oamenilor. Fumul produs de ardere conține multe substante toxice.
Care e soluţia? Folosirea frunzelor pentru prepararea compostului, cel mai bun îngrăşămînt organic. E cu mult mai raţional şi mai avantajos.
Deci, cea mai bună soluţie este să învățăm copiii să adune frunzele şi să le îngroape. Astfel vom obţine un foarte bun îngrăşămînt pentru pămînt la primăvară. Îndemnaţi-vă vecinii, consătenii să îngroape frunzele. În rezultat, vom avea sate cu aer curat şi copii mai sănătoşi.
Ludmila Franchevici,
profesoară de biologie la Liceul ,,Gaudeamus” Petrești, grad didactic II
Lasă un răspuns