Rețete culinare. Crap la cuptor

Imagine simbol: retetepescaresti.ro

Imagine simbol: retetepescaresti.ro
Imagine simbol: retetepescaresti.ro

Ingrediente ( 6 porţii):
Un crap de 2 kg, o ceapă mare, 3 ardei, de preferat de trei culori, 8-10 roşii cherry, o lămîie, 6-7 căţei de usturoi, condimente pentru peşte, o legătură de pătrunjel proaspăt, 100 ml ulei de măsline, sare şi piper.
Mod de preparare
Peştele se curăţă şi se spală bine. La fel şi legumele. Ardeii se taie fîşii subţiri pe lungime. Ceapa se taie rondele. Usturoiul se toacă mărunt. Ardeii, ceapa şi usturoiul se amestecă într-un castron. Roşiile se taie felii subţiri. Lămîia se taie felii.
În tavă punem ulei de măsline cît să acopere bine fundul, cam 50-60 ml. Apoi punem ardeii, ceapa şi usturoiul şi întindem bine patul de legume. Peste acestea presărăm jumătate din feliile de roşii şi puţină sare. Deasupra punem crapul, care se unge bine cu restul de ulei de măsline, pe toate părţile, inclusiv în interior şi se condimentează pe toate părţile. În burta crapului se pun firele de pătrunjel şi cîteva felii de lămîie. Deasupra crapului se pun restul de felii de lămîie şi feliile de roşii. Pe lîngă crap se toarnă uşor o cană cu apă. Tava se dă în cuptor  la 180 de grade timp de aproximativ o oră.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *