Elena Dobzeu: „Eu îmi văd satul unul european. Chiar mi-l văd!
Am discutat, în prealabil, la telefon. Mi s-a părut o doamnă puţin dură şi cam reticientă. „Ne vom strădui să fim pe loc”, mi-a spus sec.
În scurt timp, eram deja la Grozeşti, în biroul doamnei primar Elena Dobzeu. Zîmbitoare, cu o sclipire inteligentă în ochi şi cu o energie debordantă, a început imediat să povestească despre realizări şi proiecte, despre sat şi oamenii lui. Dacă am reproduce toată discuţia, foarte interesantă de altfel, nu ne-ar ajunge o pagină de ziar. Am selectat cele mai relevante momente, pe care le aducem, acum, în atenţia dumneavoastră.
Realizări, probleme, un dute-vino permanent, cam asta e viaţa unui primar…
Da. Acum, sînt concentrată asupra celui mai mare proiect din R. Moldova privind aprovizionarea cu apă potabilă, finanţat de Uniunea Europeană. Se numeşte „Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă în raionul Nisporeni” şi vizează, la prima etapă, comuna Vărzăreşti, oraşul Nisporeni şi satul Grozeşti. Lucrez, în acest context, şi asupra unui proiect cu privire la reţeaua de distribuire a apei potabile în Grozeşti. E vorba de 18 kilometri.
Frumos sună. Dar cînd vor avea grozeştenii, la modul practic, apă?
Cînd vor avea şi nisporenenii, şi vărzăreştenii. Pe 16 iunie 2016. Vă poftim de acum la eveniment. Dar vreau să vă vorbesc şi de un alt proiect foarte mare – reabilitarea sistemului de irigare. Grozeştiul face parte din cele 11 localităţi din R. Moldova selectate pentru realizarea acestuia. Sîntem în frunte şi aici. Cineva zicea: „Bine că doamna primar are neamuri la Ierusalim”. Nu-i adevărat. Lucrările la acest proiect au început în 2008, iar eu pe atunci eram primar independent, nu ştiam pe nimeni. M-am condus de principiul biblic: bate şi ţi se va dechide, cere şi ţi se va da.
Totuşi, aveţi şi „neamuri la Ierusalim” – Vlad Plahotniuc, originar din Grozeşti. V-a ajutat în ultimii ani?
Vlad Plahotniuc a fost, pe vremuri, elevul meu. De ce să ascund? Am apelat de nenumărate ori la el după ajutor. Chiar recent, am semnat contractul de comodat pentru a primi sistemul de irigare a 483 de hectare. Fiecare cetăţean trebuia să vină cu contribuţia sa de 207 lei. Era clar din start că nu vom aduna de la toţi aceşti bani. Trebuia să depunem în bancă 100 mii de lei. În caz contrar, am fi fost scoşi din joc. Unicul salvator ne-a fost Vlad Plahotniuc. Am apelat la el şi, pe data de 30 aprilie 2013, ora 12.00, banii erau deja în cont.
În sîmbăta Paştelui, tot el ne-a transmis 20 mii de lei pentru ajutorarea unei familii tinere care a rămas fără casă în urma unui incendiu. Anterior, în februarie, am primit de la el un ajutor pentru realizarea unui proiect privind construcţia sistemului de canalizare, valoarea totală a căruia este de 436 mii. Ei bine, cu 236 mii de lei ne-a ajutat domnul Plahotniuc. Şi la reabilitarea drumurilor se implică. Avem, în prezent, un teren sportiv artificial la şcoală, care a costat 350 mii de lei. A fost construit tot cu suportul lui. Gardul de la şcoală, reparaţia acoperişului de la biserică, gardul de la biserică… Toate au fost realizate, datorită ajutorului oferit de consăteanul nostru. Avem o grădiniţă foarte frumoasă, renovată cu suportul Fondului de Investiţii Sociale, la suma de 2 milioane 300 mii de lei. Am obţinut zeci de mii de lei în cadrul altor proiecte mai mici – pentru iluminare, pentru asigurarea cu mobilier… Vlad Plahotniuc ne-a oferit 115 mii lei pentru lenjerie, pentru veselă. Apoi ne-a ajutat cu 127 mii de lei la amenajarea teritoriului grădiniţei…
Cu un asemenea „sponsor” poţi face multe. Cu siguranţă aţi avut astfel de reproşuri.
Le am. Şi de la prieteni, şi de la cunoştinţe, şi de la săteni. Tot aud: „Cum să nu facă, dacă o ajută Plahotniuc?”. De fiecare dată răspund: „Dar de ce nu te ajută şi pe tine?”.
Nu vă este teamă că cineva ar putea să vă acuze: iată că şi pe ea a cumpărat-o Plahotniuc.
Nimeni nu mi-a zis niciodată că am fost cumpărată de Plahotniuc. Dimpotrivă, au zis: ce noroc are Plahotniuc cu un asemenea primar.
Ce vă mai doriţi pentru sat?
Să ducem la bun sfîrşit cele începute, sănătate şi pace în ţară. Zarva asta de la curtea boierească nu e bună. Numai dacă va fi pace şi înţelegere, vom putea merge mai departe. Iar eu îmi văd satul unul european. Chiar mi-l văd! Dacă vor fi irigate pămînturile, dacă vom avea apeduct, canalizare, drumuri…
Aţi lucrat ani în şir în şcoală.
Da, 36 de ani. Copiii din ultima mea promoţie au luat locul I în republică după media la examenul de bacalaureat la limba română – 9,07. Din cei 16 absolvenţi, 5 au avut nota 10, 8 – nota 9, 2 – nota 8 şi 1- nota 7.
Şi totuşi, liceul din Grozeşti e pe cale de dispariţie.
Iată paradoxul! Cum poţi lichida un liceu cu un asemenea prestigiu, cu asemenea succese, cu un corp didactic foarte bun – toţi 28 de pedagogi au grade didactice.
Acum a vorbit profesorul din dumneavoastră. Dar ce spune primarul?
Această reformă şcolară cred că e o greşeală umană. Dacă nu se vor trezi mîine, nici poimîine nu e tîrziu să revină cu picioarele pe pămînt.
De unde luăm bani pentru întreţinere, doamnă primar?
Credeţi că ne costă mai puţin acum? Şi după lichidarea liceului tot 2 milioane 200 de mii de lei cheltuim. Care-i reforma? A fost o distrugere morală, pe care nimeni nu o va mai recupera. Copiii s-au văzut aruncaţi peste bord.
Aveţi absolvenţi cu care vă mîndriţi?
Sigur că am. Dar mîndria cea mai mare este că 18 dintre discipolii mei au îmbrăţişat profesia de profesor de limba şi literatura română. Mă mîndresc şi cu faptul că am fost unica profesoară de la sat în grupul de evaluare a manualelor şcolare la clasele gimnaziale şi liceale în cadrul reformei curriculare. Am şi medalia „Mihai Eminescu”…
Şi gradul superior?
Nu am reuşit să obţin gradul superior, dar mă pregăteam intens pentru aceasta. Făcusem chiar studii postuniversitare în domeniul managementului.
Şi atunci, cum de aţi ajuns la primărie?
Erau pe atunci cinci candidaţi la funcţia de primar. Probabil, mai era nevoie de unul. Dacă însă e să vorbesc serios, au existat solicitări din partea cetăţenilor.
Aţi avut curajul să porniţi în această luptă?
N-am avut nici un curaj. M-au susţinut foarte mult soţul, mama. Mai tîrziu, mama avea să spună că a făcut o mare greşeală că „m-a împins” în această funcţie.
Dar soţul?
Chiar azi dimineaţă m-a întrebat: „Unde te mai duci astăzi?”. I-am răspuns: „Stai să mă gîndesc ce zi e şi unde mă duc”. Nu prea sînt pe acasă, recunosc.
Dar, presupun, vă place lucrul pe care-l faceţi.
De ce să mint că nu-mi place? Asta nu înseamnă că mă complac în funcţia respectivă. Îmi place să muncesc, să fac ceva. Nu pot sta fără activitate.
NISPORENI | Lucia Bacalu
Lasă un răspuns