VIDEO | Tradiţii autentice, muzică şi bucate alese la prima ediţie a Festivalului Fagului la Ungheni
Arta populară şi tradiţiile autentice au reînviat în Rezervaţia naturală Plaiul Fagului din raionul Ungheni. Meşteri populari, dar şi pasionaţi de folclor, au participat la Festivalul Fagului, care s-a desfăşurat în apropiere de localitatea Rădenii Vechi, raionul Ungheni.
Participanţii au avut posibilitatea să admire zeci de lucrări cioplite în lemn, expuse la eveniment.
„Pentru mine este o plăcere, asta-i o pasiune, timpul liber îl dedic pentru a face lucrări din lemn„, spune meşterul popular Dumitru Oaserele.
Atracţia sărbătorii a fost şi o expoziţie de animale sălbatice împăiate, care pot fi întâlnite în pădurile Moldovei. Tot aici vizitatorii au avut ocazia să guste bucate alese.
„Aici avem plăcinţele cu ciuperci, asta e cartof cu ciuperci, bătute din ciuperci„, spune o femeie.
„Sarmale, puţin netradiţionale, cu ciuperci, cu orez, ceapă şi are un ingredient ascuns, scorţişoara„.
Vizitatorii s-au arătat încântaţi, chiar dacă unii au făcut drum lung până în pădurea fagului.
„Mă bucur să văd că atâta lume îşi apără tradiţia, neamul şi obiceiurile”, a menţionat un bărbat.
„Regăsesc talente, sunt talentaţi moldovenii noştri, avem cu ce ne mândri”, susţine o persoană.
Autorităţile locale îşi propun să organizeze festivalul anual.
„Aflându-ne într-o zonă extraordinară, înconjurată de codri, ne-am gândit că ar fi păcat să nu vadă cineva că sunt locuri aşa frumoase în Moldova„, a declarat primarul satului Rădenii-Vechi, Simion Bulbaş.
Festivalul Fagului, organizat de autorităţile raionului Ungheni şi primăria satului Rădenii Vechi, s-a încheiat cu un concert susţinut de formaţiile etnofolclorice „Dor nisporenean”, „Plăieşii” şi „Ştefan Vodă”.
Sursa: publika.md
Video: Euronova TV
Lasă un răspuns