Pentru a treia oară în şcoala care-i poartă numele
”Aș fi vrut în copilărie să învăț într-o școală care ar fi purtat numele lui Spiridon Vangheli. Aș fi ajuns om mare”, scria, la 24 decembrie 2007, în prefața cărții sale, ”Rădăcina de foc”, poetul Grigore Vieru. La Ungheni, sute de copii au ocazia, de ani buni, să înveţe într-o școală ce poartă numele lui Spiridon Vangheli.
Săptămîna trecută, însuşi scriitorul a venit în şcoala ce-i poartă numele. A venit pentru a treia oară în ultimii zece ani. A venit, în pofida vîrstei și a problemelor de sănătate. „Astăzi l-am adus aici pe Grigore Vieru. Am fost prieteni și mi-am dorit să fie și el prezent în școala care-mi poartă numele”, a spus scriitorul. Spiridon Vangheli a adus cu el o fotografie în ramă, în care se regăsesc bunii amici – Vangheli și Vieru. A adus şi multe cărţi, atît ale lui, cît şi ale prietenului său.
Bucuria a fost foarte mare. „Spiridon Vangheli este mereu așteptat aici. Ne bucurăm nespus de mult că ne-am revăzut în acest an, cînd şcoala noastră a împlinit 15 ani de activitate, iar domnul Vangheli a împlinit 80 de ani”, a declarat, pentru ”Expresul”, Anastasia Alexa, directoarea școlii primare ”Spiridon Vangheli” din Ungheni.
Înaltul oaspete s-a aflat aproape o zi întreagă în şcoală. „Fiind alături de copii, mă întorc şi eu în copilărie, îmi refac sufletul, iar un scriitor are nevoie de așa ceva”, a explicat dînsul.
În aceeaşi zi, Spiridon Vangheli a vizitat și grădinița ”Guguță” din Ungheni. Dînsul a rămas impresionat de întîlnirea pe care i-au făcut-o picii de aici împreună cu educatorii lor. Nu întîmplător, a exclamat: „Acești copii se regăsesc în cărțile mele, în Guguță şi Ciuboțel”.
Chiar dacă a dat de înţeles că-şi doreşte să revină la Ungheni, la un moment dat, scriitorul a făcut o remarcă: „Probabil, sînt pentru ultima oară aici”.
Ina Landa
Lasă un răspuns