Aşa a început… Din Jurnalul Luciei Bacalu, directorul ziarului “Expresul”

Lucia BacaluAnul 2007
1 noiembrie
Am organizat lansarea oficială a Expresului. A venit multă lume. În această zi, am avut parte de două semne bune. În primul rînd, a plouat toată ziua, ceea ce înseamnă că va fi cu roadă. În al doilea rînd, în raionul Ungheni a fost Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Petru, care ne-a transmis binecuvîntarea sa.
13 noiembrie
E o adevărată nebunie, dar nu regret. Mie mi se pare că a ieşit ceva bun. Cel puţin, cred că am reuşit să demonstrăm că şi în provincie pot fi făcute lucruri frumoase. Dacă am mai avea şi bani pentru aceasta!
29 noiembrie
Simt că va fi bine. Trebuie doar să avem puţină răbdare. De ce m-am apucat de făcut ziare? Pentru că am considerat că nu-s mai rea decît alţii (cîtă modestie!).
30 noiembrie
E foarte greu, dar sper să reuşim. Am noroc că mă susţin mulţi colegi. Avem o echipă tînără, de adevăraţi profesionişti. Poate că în viitorul apropiat vom face şi un site…
5 decembrie
Sper să avem un tiraj acceptabil. Ia să-mi spuneţi cam ce tiraje au avut, după o lună de apariţie, publicaţiile periodice din Moldova? Cred că noi vom avea mai mult decît alţii la început.
7 decembrie
Astăzi cineva m-a întrebat cu ce partide vom colabora, de ce culoare? I-am spus că, de la un  timp, am înţeles că, dacă arunci o căldare cu apă peste ele, dispare orice culoare. Toţi sînt la fel.
16 decembrie 
În ultimul timp, am o activitate atît de furtunoasă, încît uneori chiar mă mir cum de rezist. Am fost în foarte multe sate, m-am întîlnit cu foarte multă lume. Trebuie să promovăm ziarul.
Anul 2008
21 ianuarie
Am primit o scrisoare foarte curioasă, anonimă – bănuiesc de unde vine. Un singur citat: “O să facă Domnul odată dreptate, că dumneata (adică eu) tare mult rău ai mai făcut în viaţa dumitale”.  Şi încă unul: “Dumneata ai bani de aruncat în cîini şi de aceea ai început a face ziare”. Din toate acestea înţeleg că i-am trecut cuiva calea şi acel cineva nicidecum nu poate să se liniştească. Oricum, nu am de gînd să răspund. Asta ar însemna să cobor la nivelul lor. Îmi caut de treabă, iar pedeapsa pentru ei va fi un ziar din ce în ce mai bun.
24 ianuarie
Lumea a început deja să vorbească despre Expresul, a început să vină la redacţie.
29 ianuarie
Continuu să primesc scrisori anonime cu tot felul de porcării. Nu vreau să fiu atrasă în acest joc murdar. Sînt lucruri mult mai importante şi mai plăcute de făcut.
31 ianuarie
Azi am dat primul salariu. Cîte 380 de lei!
4 februarie
Am reuşit, în contul unei reclame viitoare, să achiziţionăm un aparat de fotografiat performant. E cea mai mare bucurie… Continuu să primesc scrisori anonime. Am deja o colecţie întreagă. Uneori, îmi vine să nu le mai deschid, dar sînt curioasă să văd pînă unde poate ajunge nimicnicia unora.
8 aprilie
Totu-i bine, doar că alerg foarte mult şi vin acasă foarte tîrziu şi moartă de oboseală…


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *