Vacanţele primarilor noştri
Aflîndu-mă, în dimineaţa zilei de 24 iulie, într-o deplasare prin raionul Ungheni, am intrat în patru primării: Pîrliţa, Agronomovca, Alexeevca şi Teşcureni. Îmi doream să discut cu primarii despre proiecte, realizări, succese, dar şi insuccese. Însă… surpriză! Toţi cei patru primari erau în concediu.
„Oare ce fac restul primarilor?”, m-am întrebat. Revenind la redacţie, după ora 14.00, am telefonat în alte şapte primării din raionul Ungheni. Majoritatea primarilor erau plecaţi fie în teritoriu, fie la Ungheni, fie la Chişinău. Aveau de rezolvat anumite probleme pentru comunitate.
Primul apel l-am făcut la Măcăreşti. Primarul Iacob Pîntea era plecat în teritoriu. În acest an, am aflat, încă nu a fost în concediu. Valeriu Todirică, primarul de Buşila, era plecat la Chişinău. Gheorghe Cepoi, primarul de Bumbăta, era plecat la Ungheni. Ni s-a spus însă că dînsul a fost în concediu, dar numai pentru două săptămîni, fiind rechemat. Am găsit-o la locul de muncă pe Ana Dicusar, primarul de Cetireni. Dînsa ne-a spus că încă nu a fost în concediu şi nici nu s-a gîndit cînd se va odihni. „Avem, săptămîna viitoare, licitaţia privind construcţia apeductului şi, pînă începem construcţia, trebuie să fiu pe loc”, ne-a explicat, după care a remarcat: „Probabil, voi pleca la toamnă în concediu”.
Primarul de Chirileni, Iurie Stoica, era plecat la Ungheni. Ca şi colegul său din Bumbăta, a beneficiat de concediu, dar a fost rechemat de urgenţă la serviciu. Am telefonat şi la Sineşti. Primarul Iurie Ţăruş tocmai ieşise. Am aflat însă că dînsul încă nu a fost în concediu şi nici nu se ştie cînd va pleca, pentru că mai are mult de lucru. Ion Rabacu, primarul de Negurenii Vechi, pe care l-am găsit în birou, ne-a spus că, posibil, va pleca în concediu în august-septembrie. Pînă atunci trebuie să fie la datorie, căci au loc reparaţii în două gimnazii din comună.
La NISPORENI, situaţia e cam aceeaşi. Am telefonat în cinci primării. Primarul de Bolţun, Valeriu Ciobanu, se afla în concediu. Boris Jitari, primarul de Bălăureşti, ieşise, în acel moment, din birou. Am aflat că dînsul şi-a planificat concediul pentru luna septembrie.
Ecaterina Lazăr, primarul de Vînători, era plecată la Nisporeni. Probabil, grijile cotidiene au acaparat-o, astfel că nici nu a plecat în concediu atunci cînd îşi planificase, adică în luna mai. L-am găsit la locul de muncă pe Marin Guidea, primarul de Valea-Trestieni.
Dînsul ne-a spus că va pleca în concediu în luna august. Cu toate acestea, nu renunţă la obligaţiunile de serviciu. „Se apropie întîi septembrie şi trebuie să pregătesc instituţiile şcolare şi preşcolare pentru noul an de studii”, ne-a spus. La un pas de concediu e şi Vladimir Bodean, primarul de Şişcani. Chiar peste cîteva zile, de la 1 august, dînsul va face uz de dreptul prevăzut de lege – la concediu.
Natalia Junghietu
Lasă un răspuns