Jurnalul din tren. Cine e cel mai prost?

Cînd te deplasezi cu trenul, ai posibilitatea să înţelegi care-s preocupările oamenilor, precum şi care le sînt viciile. Cea mai „iubită” dintre ocupaţiile călătorilor de gen masculin, mai ales dacă aceştia sînt în grup, este ,,bilotul”, un joc de cărţi care necesită o contabilitate riguroasă şi… cel puţin doi jucători.
Tot în tren ies în evidenţă şi marii amatori ai reţelelor de socializare, fie că e vorba de „Odnoklassniki” sau „Facebook” – mai ales după ce bătrînele vagoane au fost dotate cu wi-fi, adică un fel de conectare fără fir la internet. Pasionaţii de aceste site-uri sînt, în general, cei care au prins o vară în SUA, datorită programelor „Work & Travel”.
Totuşi, cea mai importantă preocupare a călătorilor este… ronţăitul seminţelor de floarea soarelui. Le găseşti din abundenţă în orice tren moldovenesc, datorită vînzătoarelor ambulante, care scot în prim-plan defectele naţiunii noastre şi, în mod special, cel ce se numeşte nesimţire.
Să revenim însă la „bilot”. Stau alături de patru bărbaţi bine, care-şi zic cu mîndrie „mujici” (de la rusescul mujik, ceea ce ar însemna un bărbat adevărat). Printre ,,tărţi şi băla, jumătate de sută sau cîte un bizon” (termeni utilizaţi în jocul respectiv), „mujicii” mai strecoară printre dinţi „meditaţii” despre viaţă, despe preţuri şi viitor.
Unul dintre ei, căruia tocmai i-a venit rîndul să amestece cărţile de jucat, oftează profund şi zice:  „Ei…. ni-o podvidit şi aiştea. Cîti ni-o promis, da nică după dînşii nu se vede. Ş-o făcut aliansuri şi tot pentru dînşii fură. Voi cum vreţi, da eu la alegeri nu mă mai duc…”. Sare altul cu vorba şi nu pregetă să-i spună că-i prost, deoarece a mers la votare şi în 2007, şi în 2009 de două ori, şi în 2010. Degeaba a făcut-o, îi zice. În discuţie intră şi al treilea. Vine cu părerea sa. Cică, e bine să mergi la alegeri şi trebuie să mergi, deoarece numai aşa putem da un „picior în fund” celor care ne-au minţit.
Discuţia este întreruptă de cel mai în vîrstă jucător. „Băi, eu, dacă aş fi dat cu piciorul în fund tuturor celor pe care i-am ales mai înainte, apoi trebuia să am demult piciorul rupt”. Îşi aminteşte cum, în anii „perestroikăi”, a ales deputaţii în sovietul supem, apoi cum a votat pentru Mircea Snegur. Nu i-a plăcut şi la următoarele alegeri a votat deja pentru Pentru Lucinschi. Şi acesta l-a dezamăgit. Şi-a zis să-l voteze pe Vladimir Voronin, care, credea el atunci, este comunist „cтарoй закалки” şi-i „способен” să facă regulă în ţară. Degeaba. S-a întors cu faţa spre liberali, pe care îi credea progresişti şi reformatori. Ei şi? Care-i rezultatul? „Sfatul meu e să nu mergeţi la alegeri, că oricum nimic nu se va schimba”, a conchis omul supărat pe toţi politicienii. „Da eu ce v-am spus?”, sare cel mai tînăr. „Nu e mai bine să mergem în acea zi la şaşlîk?”. Tace puţin şi apoi adaugă: „Ei, dacă vine cineva din vreun partid şi ne pune de băut sau ne dă ceva, atunci e altă treabă. Măcar să nu-mi pară rău că am votat, că eu nu-s prost”.
… Mai avem puţin şi scăpăm din zăpuşeala din tren. Cine ştie, poate afară, la răcoare, altele vor fi gîndurile noastre.
Constantin Uzdriș