FOTO | Reportaj de la înălțimea zborului de pasăre

31 mai. Amurgul ultimei zile de primăvară avea să-mi aducă trăiri cu totul deosebite care îmi vor rămîne în amintire pentru toată viața. După lungi aşteptări şi nenumărate amînări, în sfîrşit balonul cu aer cald Orange avea să mă ia la bord şi să mă poarte lin deasupra Ungheniului.
Emoțiile au început să mă copleșească imediat ce pe Piața Independenței din Ungheni a poposit  mașina cu echipamentul necesar pentru zbor. Pregătirile pentru decolare au durat mai bine de jumătate de oră, timp în care nu mi-am putut desprinde privirea de la ceea ce se întîmpla acolo. Era o privelişte impresionantă. Pe măsură ce balonul se mărea, tot mai mulţi trecători se opreau curioşi, mai ales că se auzea şi un șuierat spectaculos al arzătoarelor balonului, care scuipau foc la o înălţime de vreo cinci metri – pentru a încălzi aerul din interior și a provoca ridicarea de la sol a acestuia.
Am aşteptat acel balon la Ungheni mai bine de două luni, astfel că am avut timp suficient să-mi imaginez cum mă voi înalța la cer. Deşi mă credeam o neînfricată, în timp ce aveau loc pregătirile pentru decolare, undeva, în suflet, începu să înmugurească un sentiment de ezitare. L-am alungat cu repeziciune. Îmi dădema seama că sînt doar la un pas de a-mi vedea visul realizat  și nu pot să renunț nici în ruptul capului la zbor. M-am înarmat cu două aparate de fotografiat și o hotărîre promtă de a nu ceda nimănui locul meu în coșul balonului de zbor.

Înainte de a urca în acel coș care, în limbajul profesioniștilor, se numeşte nacelă, piloții au verificat de mai multe ori viteza și direcția vîntului, de care practic depindea succesul zborului. La o viteză de mai mult de cinci metri pe secundă, zborul cu balonul se amînă. La Ungheni, oraşul situat chiar la frontieră, e cu atît mai important să fii sigur că balonul nu o va lua înspre graniţă, încălcînd toate acordurile bilaterale între cele două state. Totodată, a fost calculată şi greutatea totală a celor care vor efectua zborul. Aceasta nu trebuia să depășească 300 de kilograme. Astfel, am ajuns „la bord” trei persoane plus pilotul. Ni s-a ordonat imediat să ne acoperim capul cu chipiuri de protecție împotriva căldurii emanate de arzătoare.
Totul e gata de decolare. Unu, doi, și… ne-am rupt de la sol! Aveam senzaţia că urc cu un ascensor, care îmi provoca multă adrenalină. Frumoasa aventură începuse. Cei rămași pe pămînt se transformau, încetul-cu încetul, în pitici. Blocurile deveanu ca nişte cutii de chibrituri.
Nu e ca și cum te ridici spre cer, dar ca și cum lumea se îndepărtează de tine. E ceva nemaipomenit, simţi doar o plutire lină. Acolo, sus, m-au încercat sentimente diferite: de curiozitate, de entuziasm, de încîntare. Şi nici un pic de frică. Nu mă puteam opri din apăsatul pe butoanele aparatelor de fotografiat. Vroiam cu tot dinadinsul să aduc pe pămînt măcar o fărîmă  din ceea ce am văzut și am simțit acolo. În acele momente, mi-am dat seama că ceea ce vedeam eu pentru prima oară în viață este egal cu ceea ce văd păsările în fiecare zi. Cît de fericite sînt, m-am gîndit.

Am văzut cum soarele mîngîie lin așternutul orașului Ungheni, apunînd deasupra apei lacului Delia. Apropo, zborurile cu balonul cu aer cald se efectuează doar la răsărit de soare sau la apus, pentru că, spun piloții, vîntul atunci este cel mai calm. Am mai văzut de acolo, de sus, cît de verde este Ungheniul, am văzut aleea cu castani de la un capăt la altul, am văzut podul Eiffel, inundat în verdeață, am văzut acel renumit unghi al Prutului, de la care-și trage numele orașul. Am văzut cum trece trenul şi acea imagine m-a dus cu gîndul la copilărie, la acele trenuleţe ce se mişcau voios pe şinele aranjate în cerc. Am mai văzut cum se oglindesc  norii în apele lacului…
Iar balonul nostru ne tot ducea lin, îndepărtîndu-se de oraș spre cîmpiile de după lac, în direcția cartierului Ungheni-Vale. Plutea așa cum îi dicta vîntul și numai vîntul.
Acolo, pe un cîmp de porumb, imensul transport aerian a aterizat. Lin și fără zguduituri. Asta, datorită profesionalismului pilotului, Sergiu Zavulan. Întregul zbor a durat ceva mai mult de o oră. Am zburat la o înălţime de 280 de metri, de unde am reuşit să realizez peste 500 de fotografii, toate cu genericul: Ungheniul de la înălţimea zborului de pasăre.
Deşi am aterizat, nu am coborît din coș pînă nu au ajuns la locul destinației colegii pilotului. În caz contrar, balonul s-ar fi rupt de la pămînt. Doar sub greutatea noastră el rămînea neclintit. Aventura a luat sfîrșit seara tîrziu, după ce balonul a fost împachetat frumos şi transportat la Chişinău.
Finalul a fost unul sublim. Cu o cupă de șampanie, în mijlocul cîmpului, îngenunchiați pe harta orașului Ungheni, am primit primul botez al aerului din partea pilotului.
Ina Landa
P.S.: Acel zbor cu balonul de aer cald deasupra Ungheniului a fost posibil, graţie Proiectului “Abordarea integrală a durabilităţii producţiei de turism”, realizat de provincia Veneţia (Italia) şi oraşele Ungheni şi Kutaisi (Georgia), cu suportul financiar al Uniunii Europene. Iar în coşul balonului s-au aflat, alături de reprezentantul “Expresului”, şi Virgil Mărgineanu împreună cu Marin Iliuţ de la Studioul de film OWH Chişinău.  Ulterior, imaginile imortalizate de sus  s-au regăsit în albumul „Oraşul Ungheni în imagini” şi filmul „Ungheni – oraş mic cu inimă mare”.