Flacăra veşnic vie de la Petreşti. O familie prepară bucate la ea

O gaură în pămînt, cîteva pietre de jur-împrejur şi un disc de la roata maşinii. Acesta este aragazul  pe care l-a improvizat, în curtea casei sale, petreşteanul Victor Gorea. Da, da, aragazul. Iar flacăra  arde deja neîntrerupt, decenii la rînd. Doar vînturile mari şi ploile puternice o pot stinge. Dar nu-i bai. Gospodarul o reaprinde.
Mirosul de bucate ce se răpîndeşte pretutindeni
E o flacără veşnic vie. Arde şi zi, şi noapte, şi iarnă, şi vară. Flacăra vine din pămînt, datorită unei „vene de gaz”, cum îi spune Victor Gorea, care se trage „de cine ştie de unde”. De mai bine de 30 de ani, gospodina casei, Ileana, prepară aici bucate.
„La început, flacăra ardea foarte încet, dar cu anii a devenit tot mai puternică”, povesteşte bărbatul. Chiar dacă familia Gorea se foloseşte de această flacără de decenii, nimeni nu-i întreabă nimic. Nimeni nu a venit să vadă ce se întîmplă şi de unde, totuşi, „izvorăşte” gazul.
Mirosul de bucate ce se răpîndeşte pretutindeni – „aragazul” se află chiar lîngă drum şi doar gardul afumat îl trădează – îi opreşte uneori pe trecători.
Mătuşa Ileana pregăteşte orice fel de bucate aici. Pînă şi conservele pentru iarnă le face tot la acest aragaz, pe care-l dezmiardă cu drag „cuptoraş”. Nu are nici o problemă. „Bogdaproste ca avem gaz în ogradă, nu trebuie să ne mai batem capul să aducem vreascuri”, spune dînsa mulţumită. Vecinii nu sînt invidioşi pe norocul care a dat peste această familie. Din contra, sînt bucuroşi nevoie mare, pentru că şi ei mai beneficiază, cîteodată, de cuptoraşul „fermecat”.
În ziua în care i-am vizitat, o vecină pregătea o crăticioară cu borş. Asemenea tablouri nu sînt rare în ograda familiei Gorea. Oamenii sînt ospitalieri şi săritori la nevoie. Mătuşa Elena, cînd e nevoie, mai pune un cartof, un pătrunjel în ciorbele vecinilor. Se ajută. Nu întîmplător, văzîndu-mă în curtea cu pricina, un vecin sări ca ars: „Cu ce drept vii în ograda omului?”. I se făcuse frică omului ca nu cumva, după intervenţia mea, să li se „închidă” gazul. Aceeaşi întrebare mi-au pus-o şi gospodarii casei cînd i-am contactat telefonic, solicitîndu-le o întîlnire.
Totul a început de la o… ţeavă
Chiar în drum, se ridica o ţeavă înaltă, cam de un metru, cu o pălărie de fier în vîrf. Nimeni nu ştia ce semnificaţie are, cine a instalat-o aici şi la ce serveşte. Noroc de un tractor care a trecut peste ea şi a strivit-o. Altfel, cine ştie, poate şi azi rămînea în drum – o ţeavă cu pălărie în vîrf.
După ce tractorul a rupt-o, pe Victor Gorea, care-şi petrecuse copilăria în acele locuri, l-a încercat curiozitatea: ce să însemne acea ţeavă? Neavînd ce face, a aprins un chibrit deasupra. Dintr-o pură întîmplare! Ce-i văzu ochii, nu avea să creadă.  Apăruse o flacără, care ardea încontinuu. De atunci tot arde.
După ce şi-a întemeiat o familie, petreşteanul nostru şi-a construit o casă chiar în preajma acelui loc. Acea ţeavă, ruginită de timp, a ajuns în curtea sa, lîngă gard. De ce să n-o utilizeze? Doar nu fură gazul cuiva. Iar ţeava… Cine ştie care i-a fost menirea. Satul Petreşti a fost conectat la gazoduct doar cu un an în urmă.
I-am întrebat dacă nu se tem o eventuală explozie. Cu gazul natural nu-i de glumit. „De ce să-mi fie frică? Cîte zile mi-a dat Dumnezeu, atîtea voi trăi”, a răspuns, filosofic, mătuşa Ileana.
Gospodarul casei, Victor Gorea, va împlini, în luna lui octombrie, 60 de ani. Vrea să facă mare petrecere, să adune la masa de sărbătoare toate rudele şi vecinii. Bucatele tradiţionale vor fi pregătite, cu siguranţă, la aragazul improvizat de lîngă gard.
Mai este gaz. Acesta a dat de ştire şi în satul vecin
Cu o lună în urmă, la Medeleni, sat ce face parte din comuna Petreşti, s-a produs un incendiu, provocat de gazul natural ce a început să iasă la suprafaţă dintr-un zăcămînt descoperit în anii 50 ai secolului trecut.  Localnicii spun că s-a auzit o bubuitură puternică, iar flacăra a ajuns la o înălţime de peste trei metri.
„A luat foc gazul ce ieşea dintr-o sondă veche, aflată la cîteva zeci de metri de casele de locuit şi care fusese forată de geologii sovietici prin anul 1956″, a declarat atunci primarul de Petreşti, Serghei Gorea, pentru Adevarul.md.
A fost făcută şi o expertiză de către specialiştii de la “Moldovagaz” şi “Valiexchimp”, care au stabilit că gazul este de calitate bună şi poate fi folosit, doar că presiunea e joasă. Se spune că din acea sondă s-a extras metan în perioada sovietică. De fapt, la mijlocul secolului trecut,  geologii au forat circa 800 de sonde pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în speranţa că vor găsi gaz şi petrol. Aproape toate au fost ulterior conservate.
Natalia Junghietu