Cea mai mare dorință a doctorului a fost dintotdeauna de a sluji medicinei la baștină
Doctor în medicină – la universitate și medic stomatolog – la Nisporeni. Este vorba despre una și aceeași persoană, Tudor Costru, care deja de 9 ani conduce Spitalul raional din Nisporeni. S-a dedicat profesiei în totalitate, avînd în spate o experiență de 26 de ani. De şase ani mai este şi profesor – le altoiește dragostea pentru medicină studenților de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițeanu” din Chișinău, unde predă stomatologia.
„Întotdeauna le zic studenților mei că posibilități de a îmbina știința cu practica medicală le au toți şi oriunde. E nevoie doar de dorință”, face o remarcă Tudor Costru. Dînsul a avut această dorință. În anul 1996, a hotărît să facă doctarantura. Şi a făcut-o. Pe lîngă aceasta, cea mai mare dorință a doctorului Tudor Costru a fost dintotdeauna de a sluji medicinei la baștină. Aici a vrut să fie de folos, să le ajute oamenilor din satele Nisporeniului, sate „cu cele mai înalte dealuri și cea mai frumoasă natură din Moldova”.
Imediat după absolvirea facultății de stomatologie, în anul 1986, Tudor Costru vine să muncească la Grozești. Acolo, după o specializare în terapia generală, îndeplineşte și funcția de medic de familie, „medic terapeut, cum i se spunea pe atunci”, precizează dînsul. Astăzi, cînd privește în urmă, poate spune cu mîndrie că alegerea de atunci, de a reveni acasă, a fost una corectă. „M-am născut în satul Milești și spun fără nici o ezitare că sînt din categoria celor care țin foarte mult la locurile natale”, spune vădit emoționat.
Ori de cîte ori are ocazia, le povesteşte studenţilor săi cît de frumoase sînt meleagurile sale natale, ce locuri minunate are raionul Nisporeni. Dar, pentru a-i atrage aici pe viitorii medici, sînt necesare argumente mult mai convingătoare. În acest sens, Tudor Costru le vorbește despre facilitățile oferite de Guvern – cîte 30 mii de lei pentru absolvenţii care aleg să muncească în instituşţiile medicale din afara Chişinăului. În plus, începînd cu anul 2008, și Consiliul raional Nisporeni oferă cîte 50 mii de lei pentru tinerii specialiști angajați în domeniul medical.
„Cu toate acestea, anual reușim să convingem doar cîte doi-trei medici să vină la noi”, concretizează, cu o notă de tristeţe în voce, Tudor Costru. Dînsul recunoaşte că, la ora actuală, pentru Spitalul raional Nisporeni necesitatea cadrelor este mai presus de toate celelalte.
Pe lîngă faptul că este medic-stomatolog şi profesor universitar, Tudor Costru mai este şi manager. În acest domeniu, fără susținerea colegilor și lucrul în echipă, nu poţi avea succes, consideră dînsul. Are în gestiunea sa o instituție medicală cu 200 de paturi și cinci profiluri. Aici lucrează 52 de medici și 125 de asistente medicale. „Ne bucură faptul că indicii de sănătate în ultimii ani sînt într-o dinamică stabilă pozitivă în raion”, accentuează medicul-şef al spitalului din Nisporeni.
Un succes comun al întregului colectiv al spitalului este, potrivit lui Tudor Costru, realizarea, în ultimii doi- trei ani, a mai multor proiecte de renovare şi reutilare a instituţiei. Au fost reparate capital secţii spitaliceşti, au fost achiziţionate aparate de ultimă generație, printre care: un aparat ultrasonograf patrudimensional, un aparat endoscopic pentru depistarea precoce a ulcerelor gastrice, un aparat laparoscopic pentru intervenții chirurgicale. „Au fost făcuţi pași impresionanţi în acest sens, dar trebuie să fim obiectivi și să recunoaștem că de lucru mai este”, precizează șeful spitalului. Dînsul s-a referit la finisarea reconstrucției blocului chirurgical și a maternității, dar și la atragerea cadrelor profesionale în instituție.
În încheiere Tudor Costru a ţinut neapărat să transmită un mesaj de felicitare colegilor cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorului medical. ”Vreau să asigur întreg colectivul spitalului de respectul pe care-l port pentru fiecare dintre ei. Datorită muncii pe care o fac zi de zi, salvează vieţi, readuc zîmbetul pe buze şi liniştea în sufletele oamenilor. Ceea ce fac dumnealor este o garanție pentru sănătatea populației raionului Nisporeni. Multstimați colegi, vă mulțumesc și vă felicit cu ocazia zilei noastre profesionale”.
Ina Landa
Lasă un răspuns