Vă doriţi o nuntă de vis? | Florile, culorile şi seminificaţia lor

semnificatia buchetelor
Sursa: spuneda.ro

Dragă cititor, după cum am promis în numărul anterior, astăzi vom vorbi despre culori şi semnificaţiile acestora la alegerea florilor:

Albul – simbolizează puritatea, dar şi rafinamentul, eleganţa. Putem dărui flori albe, dacă dorim să ne exprimăm dragostea platonica sau admiraţia pentru cineva. Albul evocă frumuseţe, perfecţiune.

Violetul – este culoarea curtoaziei, dar şi a profunzimii sentimentelor. Poţi dărui flori violete persoanei pe care o iubeşti pentru a-i transmite că te gîndeşti la ea, pentru a exprima o iubire matură, cumpătată.

Roşul – este culoarea pasiunii. Ea simbolizează flacăra sentimentelor care cu greu pot fi ţinute în frîu. Roşul este utilizat pentru a-ţi declara dragostea pasională pentru cineva.

Galbenul – simbolizează lumină, soare, armonie. Prin flori galbene poţi să exprimi fericirea pe care o trăieşti, bucuria de a fi îndrăgostit.

Rozul – e culoarea tandreţei. Exprimă sentimentele de prietenie faţă de persoana căreia îi dăruieşte florile.
Pînă la urmă, nu contează atît de mult semnificaţia generală a florilor sau culoarea acestora, cît semnificaţia pe care ele o au pentru tine. Poate că la prima  întîlnire iubitul ţi-a dăruit un trandafir alb sau frezii, sau lalele roşii…Toate florile sînt frumoase şi fine. Contează să fie cele mai frumoase pentru tine. Alegerea florilor, culoarea lor este, de fapt, mai mult o chestiune de gust decît de convenţionalisme.
Dăruiţi flori, dăruiţi vise şi speranţe!
Cu drag, Aliona Leşanu.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *