Serviciul antigrindină: încotro?

Împușcături antigrindină la CorneștiAm ajuns s-o vedem şi pe asta! Serviciul moldovenesc antigrindină îi învaţă, deja de doi ani, pe colegii săi de peste Prut, din judeţul Iaşi, cum să lupte cu grindina.
Noi avem în spate 48 de ani de activitate. Cei din România – doar trei. De aceea şi s-au adresat la noi pentru a-i ajuta în vederea şcolarizării”, a menţionat Ion Garaba, directorul Serviciului special pentru influenţe active asupa proceselor hidrometeorologice din R. Moldova, în cadrul unei mese rotunde desfăşurate pe 18 mai la Corneşti, Ungheni. În plus, dat fiind faptul că se va lucra în zona de frontieră, ambele părţi sînt, pur şi simplu, obligate să colaboreze. „Este necesar ca echipele noastre să fie foarte bine pregătite, la cel mai înalt nivel”, a mai spus dînsul.
Lecţiile practice de lansare a rachetelor s-au desfăşurat la Staţia antigrindină din oraşul Corneşti. Potrivit lui Ion Garaba, a fost timp suficient ca personalul să însuşească toate deprinderile şi tehnologiile necesare, să înveţe cum să acţioneze în orice situaţie.
Deja s-a încheiat etapa a doua de şcolarizare, iar în scurt timp va începe cea de a treia etapă, foarte responsabilă şi decisivă, susţin oficialii. „Sînt foarte utile aceste lecţii pentru noi, deoarece  sîntem abia la început de cale”, a accentuat Emil Sîrbu, reprezentant al Serviciului antigrindină Iaşi.
Chiar dacă se aud voci că Serviciul antigrindină nu ar fi eficient şi trebuie lichidat, Viorel Scutaru, şef adjunct al Direcţiei agricultură şi alimentaţie Ungheni, susţine contrariul. „Acest serviciu trebuie menţinut şi dezvoltat în continuare”, a declarat dînsul.
Potrivit datelor oficiale, potentialul Serviciului antigrindină permite, la ora actuală, să pună sub protecţie contra grindinei peste 1 milion 400 mii de hectare de terenuri din R. Moldova. Totodată, a devenit deja o realitate aplicarea unor metode de provocare artificială a precipitaţiilor, ceea ce ar permite diminuarea efectelor secetei.

Natalia Junghietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
bahislion |
boostaro |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casino şans |
casinolevant giriş |
şanscasino |
sosyobase |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
haber kaldırma |
gamdom |
güvenilir bahis siteleri |
casino siteleri en iyi |
bahis siteleri |
yatırımsız deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
hoşgeldin bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
yatırımsız deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
hoşgeldin bonusu veren siteler |
deneme bonusu |
deneme bonusu