Binele şi răul
Сine a prezis sfîrşitul lumii, nu s-a referit la un asteroid sau la un cutremur care să distrugă pămîntul. S-a referit, în mod sigur, la sfîrşitul lumii civilizate.
Nu ne va lovi nici un asteroid, ci răutatea oamenilor. Ea este suficientă pentru a distruge tot ce e frumos şi pur în această lume. Sfîrsitul a şi început. Dacă va continua aşa, ne vom autodistruge.
Universul este precum o oglindă. Dumnezeu ne-a creat pe toţi perfecţi, buni, iubitori, iertători. Cînd ceva din viaţa noastră nu merge bine, tendinţa este să dăm vina pe Dumnezeu. Dar, de fapt, noi am pus bazele situaţiei care ne-a adus în pragul nefericirii. Am săpat fundaţia, am ridicat zidurile casei, am pus un gard electrificat pentru a ne feri de “hoţi”, dar am uitat să construim o uşă. Astfel ne-am trezit captivi ai propriilor urzeli, răutăţi, gînduri negre. Răutatea se naşte întotdeauna din frică.
Niciodată nu este prea tîrziu pentru a crede. Alege să crezi în soarele de dimineaţă care îţi deschide ochii obosiţi. Alege să crezi în copacul care te apără de ploaie atunci cînd îţi uiţi umbrela acasă. Alege să crezi în zîmbetul unui om care îşi deschide inima plină de speranţă şi optimism în faţa ta, deşi poate tu te-ai purtat urît cu el. Alege să crezi în privirea sinceră a unui căţel care îţi arată afecţiune chiar şi cînd nu l-ai hrănit. Alege să crezi în gînguritul unui copil care ştie că nu ţi-ai pierdut sufletul, doar l-ai rătăcit.
Toţi ne naştem buni şi iubitori, dar la un moment dat ne rătăcim sufletul şi uităm să-l mai căutăm. Poate că merităm să avem parte de cutremure mari şi inundaţii. Poate aşa se va face loc celor care merită să trăiască şi să creeze o lume mai bună, fără războaie, fără crime îndreptate împotriva oricăror fiinţe.
Nu ştiu dacă voi apuca să mă bucur de iubirea oamenilor, dar sper ca toţi copiii care se vor naşte de acum încolo să aibă ocazia de a trăi într-o lume liniştită, într-o lume plină de iubire necondiţionată, într-o lume unde binele va birui răul.
“Un bătrîn indian stătea împreună cu nepotul său şi priveau la hîrjoana a doi cîini: unul – de culoare albă, iar celălalt – negru ca tăciunele. Copilul, de cînd se ţinea minte, ştia că bunelul îi stăpînea. Dar se gîndea mereu că, pentru a apăra casa, era de ajuns şi un cîine. Nu înţelegea de ce unul era negru, iar celălalt alb. Nu mai putu răbda şi-şi întebă bunelul.
Bătrînul îl privi cu-n zîmbet tainic mîngîindu-i creştetul. “Sînt pentru mine două simboluri…”. “Ce simboluri?”, nu înţelese copilul. “Simbolul răului şi al binelui. Ca şi aceşti doi cîini, răul şi binele din noi se luptă întruna. Privindu-i, mă gîndesc mereu la aceasta. Deaceea nu mă despart niciodată de ei”. Copilul se gîndi că, dacă există o luptă, trebuie să existe şi un învingător. “Bine, am înţeles. Dar cum crezi, care dintre ei va cîştiga?”. Indianul îl privi şi, după o lungă tăcere, îi răspunse: “Cel pe care îl voi hrăni mai bine…”.
Acum te întreb pe tine, Doamne: pînă cînd vei tolera răutatea oamenilor? Cînd le vei deschide ochii şi, ruşinaţi de răutatea lor, să înceapă să se schimbe? Ştii ce este mai ciudat? Aceşti oameni primesc în fiecare zi cîte un semn prin care sînt atenţionaţi că vor plăti pentru răutatea lor. Pe mine nu mă interesează să plătească. Mă interesează să fie buni şi iubitori. Or, dacă plătesc, înseamnă că pentru cineva este deja prea tîrziu. Dă-le, Doamne, oamenilor un semn să se trezească înainte de a comite crime, de a otrăvi şi a scrie mesaje împroşcînd venin. Trezeşte-i acum!
Morala: „Oamenii îi chinuie, de obicei, pe apropiaţii lor sub pretextul că le vor binele. Trebuie să faci bine din rău, deoarece n-ai altceva din ce să-l faci”.
Ala Mutilică
Lasă un răspuns