Au învăţat engleza prin muzică şi voie bună

Au învăţat engleza prin muzică şi voie bună AO „Poarta Deschisă”, împreună cu doi absolvenți ai Programului Edmund S. Muskie, Liliana  Tincu şi Vlad Ivaniuc, au desfășurat, pe 12 mai, conferința finală a proiectului „Week-end-uri de engleză cu bună dispoziție” („Happy English Weekends”).
Timp de patru luni, din februarie pînă în mai, în zilele de sîmbătă, 12 copii cu nevoi speciale, beneficiarii ai AO „Poarta Deschisă”, alături de alţi semenii de-ai lor, și-au îmbunătățit abilitățile de comunicare în limba engleză prin muzică bună, știri radio, exerciții distractive de gramatică și vocabular. În ajutor le-au venit trei mentori binevoitori.
Mai mult, la cele 12 lecții, copiii au învăţat din experienţa academică şi culturală americană, acumulată de cei doi absolvenţi Muskie în timpul studiilor din SUA.
Pentru continuitate, participanţii au lansat idei de instruiri similare pentru diferite grupuri de beneficiari, printre care: cluburi de dezbateri sau tabere de vară. Mulțumiri au fost aduse partenerilor de proiect – Fundația Comunitară Ungheni și Primăria Ungheni.
„Happy English Weekends” a fost un proiect foarte util, care a reuşit să promoveze incluziunea socială a copiilor cu nevoi speciale, dezvoltînd relaţii de prietenie între copii şi motivîndu-i să  studieze limba engleză”, a declarat Raisa Smerdov, preşedinta AO „Poarta Deschisă”.  
De notat că realizarea proiectului respectiv a fost posibilă, graţie unui grant oferit de Biroul pentru Educatie şi Cultură al Departamentului de Stat al SUA printr-un program administrat de IREX (Consiliul pentru Cercetări şi Schimburi Internaţionale).


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *