Esențial. Unde-i opoziţia?

De la o vreme, mă tot întreb: unde-i opoziţia? Opoziţia noastră falnică, ce a declarat sus şi tare – la Chişinău, bineînţeles – nesupunere civică. Aşteptam să văd nesupunerea şi în afara Chişinăului: pe la Ungheni, Călăraşi sau Nisporeni. Cu ce s-o fi mîncînd oare această nesupunere civică? Am urmărit îndeaproape comportamentul ei, adică al opoziţiei comuniste. Slavă Domnului, avem comunişti destui în cele trei consilii raionale.
Cu excepţia unor ieşiri haioase şi mimări de mare supărare, nimic altceva nu am observat. La Ungheni, am asistat la un spectacol de prost gust, pe care nimeni, de altfel, nu l-a luat în serios. Un reprezentant al PCRM, fost deputat în Parlament, acum consilier raional, a ieşit la tribună, în cadrul unei şedinţe a Consiliului raional, pentru a citi o declaraţie de nesupunere civică. De fapt, era o declaraţie, transmisă, se pare, de la centru, tuturor tovarăşilor din teritoriu. Aceştia trebuiau doar să schimbe cîteva cuvinte, pentru a o ajusta.
În elanul său, acel comunsit înflăcărat a uitat să schimbe cuvintele „Noi, locuitorii oraşului….” pe „Noi, locuitoriii raionului….”. Mai mult decît atît, fiind întrebat de ce vorbeşte în numele tuturor, s-a cam bîlbîit. Nimeni nu l-a rugat să vorbească, de exemplu, în numele meu.
Şi, pentru că tot veni vorba despre susţinerea masivă a comuniştilor de către popor, voi aduce un argument „forte” în favoarea acestor afirmaţii ale tovarăşilor. Nu demult, mi-a nimerit în mînă un număr al ziarului „Comunistul”. Îl deschid şi ce să văd? Jumătate de pagină dedicată unghenenilor care nu mai pot de dragul lor. Să vedeţi ce declaraţii fac aceştia!
S-ar putea să vă întrebaţi cine-s aceştia? Simplu. „O femeie în gri, o femeie în broboadă florată, un tînăr ce a votat AIE”.
Aşa îi recomandă comuniştii, de parcă oamenii respectivi nu ar avea nume. Dar poate că nu au? Poate că sînt nişte umbre? Sau năluci ale comunismului?
Iată toată opoziţia de care au dat dovadă, pînă în prezent, tovarăşii la Ungheni cel puţin. Nu prea i-am văzut să fie fermi, tăioşi în replici. Stau ca nişte mieluşei. Sau, mai degrabă, ca nişte căţei aşteptînd să li se arunce osul. De către cine? Bineînţeles de către cei ce au pîinea şi cuţitul în mînă, mulţi dintre ei, pînă mai ieri, tot comunişti sau pe lîngă comunişti. Cu adevărat, neştiute sînt căile Domnului.
Primele oase au şi fost promise, iar cîte unul chiar l-a şi primit. Bunăoară, sub forma unui contract de muncă pentru soţie, mamă, frate, soră. Ce nu faci pentru cei apropiaţi?
Lucia Bacalu