Schimbările au început la cel mai presigios liceu din Ungheni, „Vasile Alecsandri”

Liceul teoretic ”Vasile Alecsandri”După 20 de ani de „hegemonie” a unui director la Liceul „Vasile Alecsandri” din Ungheni, iată că a venit rîndul altuia. Pe 12 martie, şeful Direcţiei Învăţămînt, Tineret şi Sport, Alexandru Ciuvaga, a prezentat-o pe noua directoare. Este vorba de Lidia Covali, profesoară de istorie. Deocamdată, dînsa va asigura interimatul. „Conform legislaţiei, Ion Chelaru avea dreptul să lucreze pînă la 65 de ani. Dar el a venit într-o bună zi şi a adus cererea prin care solicită să fie transferat în funcţie de profesor de istorie. Am acceptat-o şi am dus-o la minister. Dar, în mod normal, cineva trebuie să administreze instituţia. Atunci ne-am gîndit la profesoara Lidia Covali, pentru a nu supraîncărca programul directorului adjunct”, a făcut explicaţiile de rigoare Alexandru Ciuvaga.
Urmează să fie anunţat concursul pentru suplinirea funcţiei vacante. Fostul director, Ion Chelaru, şi-a anunţat demisia cu două săptămîni în urmă. Dînsul a activat în această funcţie chiar de la începuturi şi a asigurat buna desfăşurare a procesului educaţional în instituţia respectivă, care a adunat, de-a lungul anilor, sute de premii obţinute de elevii de aici.
Profesorii de la Liceul „Vasile Alecsandri” spun că Alexandru Ciuvaga nici măcar nu s-a ostenit să-i înmîneze lui Ion Chelaru, pentru munca depusă, o scrisoare de gratitudine sau un buchet de flori. Indignarea cea mare însă a survenit în momentul în care şeful Direcţiei Învăţămînt, Tineret şi Sport a anunţat despre intenţia de a reorganiza liceul şi de a-l permuta în clădirea fostului gimnaziu-internat. Acuzaţiile au curs gîrlă.
Fiind rugat să comenteze cele întîmplate, Alexandru Ciuvaga a spus: „Sînt nişte pedagogi buni şi mă închin în faţa lor, dar nu înţeleg: ei pot să înveţe copiii numai în sediul acesta? Da, „Vasile Alecsandri” a fost primul liceu din raionul nostru, a făcut şi face lucrul cu brio. Nimeni nu are de gînd să-l lichideze. Iată acest lucru nu-l înţelege multă lume”. Totodată, dînsul a dat de înţeles că instituţia nu va trece niciodată acreditarea, pentru că nu are o sală de sport, o cantină, ateliere şcolare.
Citiţi pe Expresul.com toate declaraţiile lui Alexandru Ciuvaga cu privire la Liceul „Vasile Alecsandri”. Noi vom reveni cu un material detaliat în numărul următor.
Natalia Junghietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *