Fundaţia Comunitară din Ungheni – o istorie de succes
Acum patru ani, la Ungheni îşi făcea viză de reşedinţă Fundaţia Comunitară, o organizaţie neguvernamentală, scopul căreia era de a colecta fonduri pe care, ulterior, să le redirecţioneze la implementarea unor proiecte în beneficiul comunităţii.
Nimeni nu ar fi putut spune atunci cu exactitate dacă ideea va prinde sau ba. „Era ceva nou pentru Republica Moldova şi de aceea existau anumite temeri, era un pic de neclaritate”, recunoaşte acum
Valeriu Botnari, directorul executiv al Fundaţiei Comunitare Ungheni. Tot el spune că atunci, cu patru ani în urmă, acei temerari care au făcut primul pas pentru crearea fundaţiei, aveau oarecare emoţii, chiar dacă se documentaseră, luaseră cunoştinţă de experienţa unor fundaţii similare din alte ţări. „Ştiam cu ce se ocupă o fundaţie comunitară, că e vorba de colectare de fonduri, că trebuie identificaţi potenţialii donatori locali. Totuşi, nu ştiam încă ce vom întreprinde concret”, afirmă dînsul.
Pas cu pas, s-au reuşit multe
În patru ani de activitate, graţie Funda ţiei Comunitare, la Ungheni au fost implementate 59 de proiecte cu o valoare totală de 1 milion 60 mii 892 lei. Primul program de granturi mici a fost anunţat în primăvara anului 2008. Au fost selectate zece proiecte, pentru implementarea cărora Fundaţia Comunitară a acordat granturi în valoare totală de 91 mii 620 lei. În toamna aceluiaşi an, a fost anun ţată o nouă rundă a programului de granturi mici şi iarăşi au fost selectate zece proiecte, pentru care Fundaţia Comunitară a acordat deja 237 mii 800 lei. Pînă în prezent, au fost organizate şase runde ale programului de granturi mici, iar săptămîna trecută a fost anunţată runda a şaptea. Graţie proiectelor implementate, la Ungheni a fost amenajat un cabinet logopedic, a fost construită o fîntînă artezi ană, a fost achiziţionată o roată de olari pentru un atelier de creaţie a copiilor, a fost amenajat un mini-teren sportiv, au fost confecţionate zeci de costume populare pentru copiii din grădiniţele oraşului Ungheni, au fost achiziţionate cărţi pentru unele biblioteci şcolare, echipament sportiv pentru copii, au fost organizate numeroase acţiuni de promovare a voluntariatului, a modului sănătos de viaţă şi multe altele. În 2011, Fundaţia Comunitară, care a activat timp de trei ani doar în oraşul Ungheni, s-a extins şi în raion. Astfel, în vara anului curent, graţie suportului financiar acordat, la Sculeni a fost construit un teren de baschet, la Costuleni a fost amenajat un loc de agrement pentru comunitate, la Petreşti au fost achiziţionate costume populare pentru copiii de la grădiniţă.
De unde banii?
În această perioadă, au fost colectaţi, de la ungheneni (şi persoane fizice, şi agenţi economici), 571 mii 695 lei. Cum? „În spatele succeselor noastre e o muncă enormă. Şi voluntariat”, spune Valeriu Botnari. Prima campanie de colectare a început în vara anului 2007, avînd genericul: „Un leu pentru oraşul meu”. Apoi, la 7 noiembrie 2007, a fost organizat primul bal de caritate, despre care ziarul „Expresul de Ungheni” scria: „o premieră absolută, şi la noi, şi în contextual republicii”. Au urmat noi baluri de caritate, organizate anual, au fost desfă – şu rate şi multe alte acţiuni, în care s-au implicat tinerii voluntari, astfel ca să acumuleze cît mai mulţi bani în puşculiţa Fundaţiei. În plus, 489 mii 197 lei au fost atraşi din exterior. Potrivit lui Valeriu Botnari este vorba de proiecte ce au fost depuse spre finanţare la Fundaţia Est-Europeană, PNUD, Fondul Global al Fundaţiilor Comunitare. Au fost organizate numeroase ateliere de lucru, în cadrul cărora au fost identificate problemele comunităţii, dar şi soluţiile. La Ungheni a avut loc şi un Forum comunitar, la care s-a discutat despre probleme şi soluţii. „Pas cu pas, antrenăm cetăţenii în activităţile noastre, astfel ca să nu le fie indiferentă soarta comunităţii în care trăiesc”, spune Valeriu Botnari. Unde mai pui că Fundaţia şi-a propus să sensibilizeze şi să implice unghenenii în soluţionarea problemelor locale.
La Ungheni deja se observă o cultură a donaţiei
Fiind întrebat dacă Fundaţia a reuşit, prin acţiunile sale, să contribuie la schimbarea mentalităţii oamenilor, Valeriu Botnari a răspuns: „Este încă mult de lucru la acest capitol, dar se observă deja o cultură a donaţiei”. Dînsul a adus şi un exemplu, cînd angajaţiii băncii care deser veşte contul Fundaţiei Comunitare „s-au sensibilizat din oficiu şi au donat cîte 50 de lei”. Este un gest grăitor. „Con – siderăm că deja carul s-a mişcat din loc. Sigur, este încă mult de lucru, pentru ca oamenii să fie mult mai receptivi la apelurile noastre. Dar contează faptul că despre Fundaţia Comunitară se ştie deja şi multă lume are încredere în ea”.
Secretul unui succes
La începutul primăverii din acest an, la Ungheni a avut loc şi o conferinţă regională, în cadrul căreia Fundaţia Comunitară din Ungheni a împărtăşit din ex perienţa sa colegilor din alte raioane. „Du pă acea conferinţă mulţi s-au avîntat să ne preia experienţa. Dar s-au oprit”, spu ne directorul executiv al Fundaţiei Comunitare Ungheni. De ce? E nevoie de foarte şi foarte multă muncă, de insis tenţă, de voluntariat şi de răbdare. Numai aşa va veni şi succesul.
Lucia Bacalu
P.S. De notat că iniţiatorul şi sufletul Fundaţiei Comunitare din Ungheni a fost şi rămîne Svetlana Ciobanu, directoarea Centrului de Resurse pentru Dezvoltarea Durabilă Locală şi Regională, cea care a insistat, a perseverat şi a reuşit. P.P.S. Acest material a fost scris la solicitarea colegilor de la ziarul regional „Cuvântul” din Rezina, pentru a le aduce la cunoştinţa rezinenilor o practică de succes a oraşului Ungheni, în speranţa că aceasta va fi preluată şi în oraşul de pe malul Nistrului.
Lasă un răspuns