O națiune care-și caută istoria

Drăgă cititorule al „Expresului de Ungheni”,
Permiteți-mi să mă prezint: mă numesc Grigore Fidelschi, pensionar de ”doi bani”. Am activat, timp de 40 de ani, în presă, majoritatea covîrșitoare din aceştia – în cea electronică (radiodifuziune și televiziune). Obișnuința, bat-o vina, e cea de-a doua natură a omului, zice o vorbă înțeleaptă.
Chiar şi acum, cînd m-am așezat la masa de scris pentru a aşterne nişte cugetări despre noi, românii basarabeni (de unde venim, ce căutăm pe acest pămînt, încotro mergem și unde dorim să ajungem), blestemata de obișnuință mi-a jucat festa.
Mi-am imaginat imediat că, în loc de pix, țin în mîini o cameră de luat vederi cu microfon cu tot; că mă aflu în curtea Liceului teoretic “Dmitrie Cantemir” din tîrgușorul Corneşti; că în jurul meu s-a adunat repede- repede o ceată de elevi, curioși, mama-focului – doar pe la ei, cei de la sate, mai rar dau reporterii  TV. E scumpă benzina.
Şi, aşa cum imaginaţia e cît un univers (nu are margini), mi-am zis pe loc: să le fac o testare cu privire la identitatea noastră.
– Copii! – am rostit autoritar, de parcă le-aș fi fost eu profesorul lor de istorie, și nu un venit oarecare din stradă. Ştiți ceva istorie ce ține de neamul nostru?
– Știm!, au răspuns gălăgios.
– Ce zi e azi?, i-am întrebat, bucurîndu-mă că, parcă, „testarea” are sorţi de izbîndă.
– Azi e 2 august, ziua formării Republicii Moldovenești, mi-a răspuns unul îmbrăcat în șorturi, cu capul gol, pîrjolit de soare și foarte energic.
– În ce clasă înveți și de unde ai aceste ”vaste” cunoștințe în istorie?, l-am întrebat.
– În clasa a șasea!, zise cu demnitate.  Știu că la 2 august 1940 s-a născut bunelul meu și a fost deportat apoi de copil.
– Nu la 2 august, ci la 28 iunie a fost formată Republica Moldovenească!, încercă să-l contrazică altul mai micuț.
–  Da de unde știi și în ce clasă înveți?, îl întreb și pe acesta.
– În clasa a patra. Ştiu, pentru că tata mi-a spus că atunci au venit rușii la noi cu tancurile.
– Nu-i drept, mă!, sări unul în tricou cu inscripții în cîteva limbi europene, cu un tatuaj pe brațul stîng, mai sus de cot, și cu un telefon mobil agățat de gît, în loc de amuletă. Unii consideră că o astfel de amuletă le poate aduce noroc la examenul de bac.
Alții merg cu gîndul mai departe:
– Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a fost formată juridic la 2 august 1940, în cadrul ședinței Sesiunii a 7-a a Sovietului Suprem al URSS. Acolo a fost prezentă o delegație de coate-goale din partea moldovenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, în frunte cu un oarecare Constantinov, președintele Comisarilor poporului… Ei, comisarii iștea, aveau atunci în mînă și ”turta dulce”, și ”biciul”. Mai era în acea delegație o învățătoare pe nume Crăciunescu. În unele izvoare se zice că purta numele Valentina și era învățătoare din Orhei. Din alte surse aflăm că i se zicea Zinaida și că era educatoare la o grădiniță de copii din Chișinău. Nu contează cum o fi chemat-o, Valentina sau Zinaida. Principalul e că, muiere fiind, tare a mai ”plîns” în fața deputaților și a tovarășului Stalin, rugîndu-i să-i primească și pe moldoveni în componența URSS, că mult jaf și chin au îndurat din partea burghezilor și moșierilor români timp de 22 de ani. Și așa plîngea Crăciuneasa, încît pe obrajii ei se rostogoleau lacrimi cît fasolea babană. Pînă și tovarășul Stalin a început să lăcrimeze de ”mila moldovenilor”, dar și-a dat repede seama că unui gruzin nu-i șade bine să plîngă. Şi-a șters lacrimile cu pistolul și a rostit, cu accent caucazian, cuvîntul rusesc: „prineati”. A mai zis el ceva în limba sa, dar nimeni nu a tradus.
Abia peste un an, în iunie 1941, cînd au început în Basarabia deportările în masă, cineva a tălmăcit cuvintele rostite de „împăratul roșu” atunci: „Să-i primim, sînt ascultători, nu-s violenți… Cei buni de muncă – în „gulag”; cei slabi și bolnavi – la săpun!”.
– De unde le știi pe toate acestea?, l-am întrerupt.
–  Cel ce  are ochi- știe din cîte a citit; cel ce are urechi – știe din cîte a auzit. Dar cel care are și ochi, și urechi?
(Va urma)