FOTO | Ochire retrospectivă, peste 20 de ani de la declararea independenţei
Opt deputaţi, aleşi pe circumcripţiile oraşului şi raionului Ungheni, au votat, în acea zi de 27 august 1991, Independenţa. Ce au simţit atunci? Ce simt acum? I-am contactat telefonic pe toţi şi i-am rugat să ne împărtăşească sentimentele lor, după trecerea a 20 de ani.
„A fost o bucurie şi un noroc al vieţii noastre”
Vasile ŞOIMARU, membru al comisiei pentru problemele economiei şi ale bugetului
Originar din satul Cornova, doctor în economie, pe atunci – profesor universitar. A fost ales în circumscripţia 127, oraşul Ungheni. Cînd a votat independenţa, avea 43 de ani.
În acea zi de 27 august 1991, totul fierbea în jur. O imagine impresionantă. În Parlament nu mi-a fost deloc greu să semnez Declaraţia de independenţă. Cum putea fi greu? A fost o bucurie şi un noroc al vieţii noastre. Îi sînt recunoscător destinului să mi-a făcut un aşa cadou. Personal, am refuzat medalia care mi-a oferit-o preşedintele Mircea Snegur, cu ocazia aniversării a cincea de la proclamarea independenţei. Am zis atunci şi repet: noi trebuie să dăm medalii şi ordine istoriei, şi nu invers.
Îmi pare însă rău că nu am mers mai departe şi nu am propus altceva: să fie lichidate consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov. Asta a trebuit să facem şi ne salvam ca neam.
De 20 de ani tot luptăm pentru libertate. Nici măcar nu am ştiut cum să facem independenţa. Independenţa trebuie să fie construită pas cu pas. Nu am avut o clasă politică matură şi nici nu o avem. O demonstrează şi actuala Alianţă pentru Integrare Europeană. Măcar acum să se gîndească la populaţie, şi nu la conturile lor din băncile elveţiene. Integrarea europeană pentru Republica Moldova mai este reală. Dar… Nu vedeţi cum se bat zi de zi politicienii actuali? Toţi sînt deştepţi, dar în realitate nu-s destepţi deloc.
„Nu mi-am imaginat că anume eu voi avea onoarea să particip la acel eveniment istoric”
Vasile PARA, membru al comisiei pentru validarea şi pentru etica de deputat
Originar din Căuşeni, ex-primar de Ungheni. A fost ales în circumscripţia 128, oraşul Ungheni. Cînd a votat independenţa, avea 39 de ani.
Atunci cînd vorbesc despre independenţa Republicii Moldova, îmi amintesc, în primul rînd, de clipa în care am pus şi eu semnătura sub acea declaraţie de pomină. Momentul culminant însă fost cînd am ieşit afară, unde ne aşteptau sute de mii de oameni adunaţi în piaţă, pe străzile din împrejurimi şi care doreau să-şi vadă cu ochii proprii visul realizat.
Nu mi-a fost deloc greu să decid cum voi vota în acea zi. Eram pregătit cu mult timp înainte, dar nu mi-am imaginat că anume eu voi avea onoarea să particip nemijlocit la acel eveniment istoric.
Atunci, în 1991, sigur că nu mă gîndeam la un asemenea viitor pentru ţara noastră. Eu sînt un pic mai naiv şi am crezut cu adevărat în independenţă. Dar am ajuns în altă parte. Îmi doream că această independenţă să fie reală, să fim un stat bazat pe drept şi să fim în cadrul Uniunii Europene. Cu părere de rău, nu a fost chiar aşa, pentru că cei ce duc destinul ţării noastre în mîini nu prea se intereseză de soarta poporului. Sînt dezamăgit în acest sens. La începutul anilor ’90, mulţi au luptat pentru a obţine independenţa, deşi nu a fost chiar atît de simplu. Oamenii de atunci au făcut un lucru mare şi frumos, însă repet: celor de la putere nu prea le pasă de destinul ţării. Acum, mulţi tineri nu-şi văd rostul în ţara lor şi pleacă peste hotare. Se cere mai multă responsabilitate din partea guvernanţilor.
Trebuie totuşi să ne mîndrim că aveam în istoria noastră o aşa zi, dar ar trebui şi să înţelegem cu adevărat sensul cuvîntului „libertate”. Sper că cei de azi şi cei de mîine vor schimba lucrurile în mai bine. Sînt optimist.
„Au fost clipe de emoţii, pe care este imposibil să le descrii”
Vasile BASOC, membru al comisiei pentru problemele economice şi ale bugetului
Originar din satul Măcăreşti, a fost ales în circumscripţia 337, fiind în acea perioadă preşedinte de colhoz în satul natal. Cînd a votat independenţa, avea 42 de ani
Îmi amintesc de acel entuziasm care domnea în societate. Au fost clipe de emoţii, pe care este imposibil să le descrii. Era o adevărată manifestare de patriotism, de noi speranţe.
Poate anume din acest motiv, nu a fost un lucru complicat să-ţi pui semnătura sub acea Declaraţie de independenţă. Ai semnat şi gata. În suflet însă au existat anumite temeri, pentru că nu ştiam la ce să ne aşteptăm pe viitor. Erau pe atunci nişte „structuri” foarte puternice, care oricînd ar fi putut să ne pună piedici, să ne creeze mari probleme.
Viitorul Moldovei? Sigur că-l vedeam altfel. Cel puţin, credeam într-o creştere economică vertiginoasă a ţării noastre. Speram că nivelul de trai al populaţiei va creşte simţitor şi că vom ajunge la culmi civilizate, iar omul va fi mult mai liber. Ceea ce se întîmplă acum nu prea îmi place, cum nu le place multora dintre cetăţenii Republicii Moldova. Se vede că aşa a fost destinul moldovenilor, să trecem prin multe greutăţi.
„Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am trecut prin asemenea momente frumoase”
Mihai COŞCODAN, membru al comisiei pentru problemele ecologiei
Originar din satul Năpădeni, era, în acea perioadă, rectorul Universităţii din Tiraspol. A fost ales în circumscripţia 338 Năpădeni. Cînd a votat independenţa, avea 52 de ani.
Ziua de 27 august 1991 a fost pentru toţi una deosebită. Sînt momente pe care le-am trăit o dată în viaţă şi, la sigur, nu se vor mai repeta niciodată. Atunci, cu 20 de ani în urmă, speram cu toţii la independenţă, la libertate, la un viitor mai bun.
Mie personal nu mi-a fost greu să iau decizia de a vota independenţa, deoarece eram pregătit pentru aceasta, chiar înainte de puciul din 19 august de la Moscova. Nu a fost o nici problemă. Poate doar că am trăit nişte sentimente deosebite, amestecate cu un pic de nelinişte. Or, atunci cînd am fost chemat pentru a semna, nu aveam de unde şti ce fel de paşi fac spre viitor. Au fost emoţii, dar îi mulţumesc lui Dumnezeu că am trecut prin asemenea momente frumoase. Mă mîndresc că am participat la un asemenea eveniment important în istoria Republicii Moldova.
Ceea ce am făcut noi a fost o mare responsabilitate. Odată cu semnătura pe care am pus-o, am avut şi noi speranţe spre o viaţă mai frumoasă. Pe atunci, viitorul ţării noastre îl vedeam în alte dimensiuni. Am devenit deputaţi nefiind ghidaţi sau dependenţi de ideologia unui partid sau altul. Cu toţii aveam ideile şi părerile proprii, ne doream să construim un stat de drept. Am făcut multe lucruri atunci. Din păcate, am format un guvern din foşti comunişti şi speram să le schimbăm acea gîndire comunistă. Nu am reuşit. După 20 de ani au rămas aceeaşi comunişti care au fost la început, iar soarta ţării continuă să fie incertă. Populaţia cea mai activă a plecat, au rămas doar acei nostalgici care nu prea îşi dau interesul pentru viitorul ţării. Toată speranţa noastră e la cei tineri. Ei însă nu prea vor să rămînă şi aleg să plece în Occident în căutarea unui trai mai bun.
„Era o unitate deosebită între oameni, cum nu a mai fost niciodată”
Valeriu JARDAN, membru al comisiei pentru securitatea statului şi problemele militare
Originar din Nisporeni, era, în acea perioadă, directorul Spitalului raional Ungheni. A fost ales în circumscripţia 339 Corneşti. Cînd a votat independenţa, avea 39 de ani.
Văd şi acum în faţă o masă de oameni pe Piaţa Marii Adunări Naţionale, cu zîmbete, cu bucurie, dispoziţie bună, cu speranţe deosebite că Parlamentul va vota Declaraţia de independenţă, ceea ce s-a şi întîmplat, de fapt. Iar în Parlament erau două categorii de oameni: majoritatea erau bucuroşi, veseli, se îmbrăţişau, se felicitau, chiar şi înainte de a vota, dar erau unii care stăteau neliniştiţi în scaune şi urmăreau cu încordare ce ce întîmplă. Ulterior, au semnat şi ei Declaraţia de independenţă. Nu cred că a fost pentru cineva foarte greu să semneze. Puciul de la Moscova eşuase, Uniunea Sovietică se prăbuşea. Aici, în Moldova, în timpul puciului, am mers în număr mare şi am apărat şi Parlamentul, şi Guvernul, şi preşedinţia, şi radioul, şi televiziunea. Vreau să remarc că era o unitate deosebită între oameni, cum nu a mai fost niciodată.
Mai tîrziu, multe lucruri frumoase au dispărut şi poate din acest motiv nu ne-am mişcat înainte în ritmurile cu care începuserăm. Mă gîndeam la mai bine pentru Republica Moldova, dar trebuie să recunoaştem că s-au făcut totuşi schimbări. Cred că foarte multă lume nu mai vrea să se întoarcă la ceea ce a fost pe timpul Uniunii Sovietice. Vă dau un exemplu: dacă, pînă în 1991, eu, ca medic, nu văzusem cu ochii mei o seringă de unică folosinţă, atunci, după 1991, ele au apărut şi în spitalele noastre. Sau, cine s-ar mai fi gîndit, pe vremea URSS, că la Hristoforovca, bunăoară, va răsări o biserică? Înseamnă că totuşi ceva s-a schimbat. Eu sînt optimist şi cred că vom avea parte de zile şi mai bune. E nevoie doar de o clasă politică bine intenţionată. Dar… e clar că orice popor îşi merită liderii săi.
„Aveam un singur scop: să fac totul pentru obţinerea independenţei noastre”
Mihai PATRAŞ, preşedintele comisiei pentru problemele economice şi ale bugetului
Originar din regiunea Cernăuţi (Ucraina), doctor în economie, profesor universitar. A fost ales pe circumscripţia 341 Todireşti. Cînd a votat independenţa, avea 41 de ani.
Atunci cînd am venit în Parlamentul Republicii Moldova, aveam un singur scop, să fac totul pentru obţinerea independenţei noastre. Eu, ca preşedinte al comisiei pentru problemele economice, eram la curent cu tot ce avea loc la noi, dar şi în Ţările Baltice. Atunci ne doream să fim liberi. Personal, am pus deseori problema declarării independenţei, dar mereu mi se spunea că nu e momentul. S-a întîmplat ceva neprevăzut. La 19 august, am ieşit în concediu. A doua zi am deschis televizorul la orele şase dimineaţa şi am auzit ştirea despre puciul de la Moscova. Chiar atunci am plecat la serviciu. Astfel, în cadrul unei şedinţe extraordinare a prezidiului Parlamentului, am decis ca pe 27 august să organizăm Marea Adunare Naţională şi să convocăm o şedinţă extraordinară a Parlamentului, pentru a pune în discuţie Declaraţia de independenţă.
Documentul privind declaraţia de independenţă a fost bine gîndit cu mult timp în urmă, dar puciul de la Moscova a grăbit lucrurile. A fost un imbold pentru noi şi ne-a încurajat într-o oarecare măsură. Sigur, au existat şi emoţii, dar, pînă la urmă, am făcut-o bine.
Atunci eram mult mai optimist, speram şi credeam în multe. Fiind economist, speram la un nivel economic mai avansat, speram că Republica Moldova va fi mai apreciată la nivel internaţional şi că va fi în scurt timp un stat membru al Uniunii Europene. Nu s-a întîmplat. Sper că noua generaţie va repara greşelile şi incapacitatea altor generaţii.
„Am făcut-o şi pe asta, ne-a reuşit”
Dumitru TODOROI, membru al comisiei pentru ştiinţă şi învăţămînt
Originar din satul Unţeşti, doctor în ştiinţe matematice, profesor universitar. A fost ales pe circumscripţia 343 Unţeşti. Cînd a votat independenţa, avea 52 de ani.
Îmi aduc aminte că în acea zi am ieşit la televiziunea unională şi chiar internaţională împreună cu colegul meu, Mihai Coşcodan, şi am vorbit despre independenţa ţării noastre şi cît de necesară era ea. Ne-a privit atunci foarte multă lume.
Sincer să vă spun, m-am gîndit mult înainte de a pune semnătura sub Declaraţia de independenţă, deşi înţelegeam foarte bine că este, pur şi simplu, obligatorie. Pe atunci încă mergeau tancurile ruseşti pe drumurile noastre şi situaţia era îngrijorătoare. Dar am făcut-o şi pe asta, ne-a reuşit. Pînă la urmă, a fost o decizie corectă, bine gîndită. Am semnat conştient şi, în pofida unor temeri, în subconştientul meu eram pentru independenţă.
Atunci cînd am semnat Declaraţia de independenţă, vedeam un viitor mai bun. Ceva s-a făcut, ceva încă nu s-a făcut. Avem o oarecare mişcare înainte, însă tineretul de atunci s-a rărit, a plecat în alte ţări. Dar cred că în 15-20 de ani mulţi vor reveni acasă şi atunci multe se vor schimba în bine. Noi sîntem o ţară cu aur negru, adică avem pămînt foarte bun. Eu sînt optimist şi doresc să transmit optimismul meu tuturor alegătorilor mei din cele 13 sate care m-au votat atunci, vreau să le spun că le-am fost alături şi am făcut multe lucruri pentru ei.
Constantin SAHANOVSCHI, pe atunci prim-secretar al comitetului raional Ungheni al partidului comunist, avea 45 de ani cînd a votat independenţa.
În prezent, este grav bolnav şi, de cîţiva ani, este ţintuit la pat în locuinţa sa din Chişinău. Pentru că, din cauza bolii, îi este foarte şi foarte greu să vorbească, ne-a spus un singur lucru: „Transmit salutări tuturor unghenenilor”.
Fotografiile de acum 20 de ani au fost preluate din cartea „Parlamentul Independenţei”. Fotografiile recente ne-au fost oferite de Vasile Şoimaru.
Natalia Chiosa
Lasă un răspuns