Cei mai frumoşi ani din viaţa unui primar
Pentru Gheorghe Filipovici, primarul de Boghenii Noi, anii 1989-1991 au fost cei mai furmoşi din viaţă. Se simte un norocos, căci s-a aflat în epicentrul mişcării de renaştere naţională, a simţit pe pielea proprie entuziasmul de nedescris al acelor ani. „Timp de trei ani, mi-am petrecut toate duminicile la Chişinău”, spune.
„Credeam atunci că vom putea răsturna munţii cu oamenii pe care îi aveam în preajmă”, continuă dînsul. Erau multe persoane cu adevărat curate la suflet, ghidate de o mare dragoste de neam şi ţară. Dar erau şi mulţi dintre cei ce urmăreau de pe atunci doar scopuri meschine.
„Îmi amintesc de acea memorabilă paradă de la 7 noiembrie 1989. Urmau să defileze pe actuala Piaţă a Marii Adunări Naţionale din Chişinău tancurile ruseşti. Ne-am luat de mînă şi ne-am postat în faţa acestora. Eram alături de regretatul Gheorghe Ghimpu, eram alături de Ion Bogdacenco din Corneşti, primul preşedinte al Frontului Popular din raionul Ungheni. Tancurile nu au mai putut trece. Ştirea despre acest eveniment a făcut înconjurul lumii. Soţia mea era atunci la Vilnus, în Lituania. Ştiţi ce i-au spus lituanienii după ce au privit ştirea la televizor? „E frumos, dar nu veţi obţine prea multe, pentru că aveţi foarte mulţi trădători şi fricoşi”. Nu i-am crezut atunci. Ulterior m-am convins că mare dreptate au mai avut”, povesteşte Gheorghe Filipovici.
Nu a trebuit să treacă prea mult timp, ca ceea ce au spus lituanienii să devină realitate. Din păcate! „Impostorii şi profitorii deghizaţi în mare apărători ai idealurilor naţionale au făcut astfel ca acea mişcare şi entuziasm să se transforme în ura unora împotriva altora. Asta avem acum”, spune Gheroghe Filipovici cu tristeţe. Deşi optimismul l-a caracterizat dintotdeauna, recunoaşte că în ultimul timp tot mai des este încercat de pesimism.
„Să vă spun sincer ce gîndesc acum? Eu nu văd lumina de la capătul tunelului. E dureros şi plîng în suflet”.
Lasă un răspuns