Interviuri la bucătărie
Postul local de televiziune EuroNova a iniţiat o nouă emisiune: „Interviuri la bucătărie”.
Deşi ideea nu este nouă, este original formatul. Emisiunea va avea doi prezentatori: Adrian Cojocaru, care este şi redactor TV, şi Mark Zweig, administratorul ÎM „AVE” Ungheni, care va veni cu suportul financiar necesar. Or, invitaţii vor avea o misiune dublă, să prezinte o reţetă şi să răspundă la întrebările celor doi prezentatori.
Şi cantina, şi produsele alimentare vor fi asigurate de Mark Zweig. „Discuţiile vor fi neformale, astfel ca telespectatorii să afle cît mai multe lucruri interesante despre invitaţii noştri”, a menţionat Adrian Cojocaru. Potrivit dînsului, la bucătăria TV vor fi invitate, în primul rînd, persoane publice.
Deja a fost realizată prima emisiune, de probă, care poate fi vizionată şi pe site-ul Expresul.com. Mark Zweig propune telespectatorilor o reţetă cu o denumire curioasă: pui în dormitor.
Lasă un răspuns