Copiii Nadejdei: Ilie, Vasile, Ana, Maria

Două vieţi răpuse într-un accident

Cândva, Nadejda Matilica avea propriii săi copii – doi băieţi iubitori, care erau sprijinul şi speranţa sa la o bătrâneţe liniştită, alături de copii şi de nepoţi. Nu a fost, însă, să se întâmple aşa. Cei doi copii ai Nadejdei şi-au pierdut viaţa în urma unui accident rutier. Într-o singură clipă, ambii s-au stins. Pierderea copiilor a devenit insuportabilă pentru Nadejda, care-şi amintea zi de zi de feciorii ei, de obiceiurile, de zâmbetul lor, de blândeţea lor.
Durerea zilnică, amintirile despre copii o măcinau din ce în ce mai tare. Când chinurile au devenit insuportabile, s-a gândit că ar putea ajuta alţi copii, alinându-şi durerea, dar şi gândindu-se că, în acest fel, în lumea de apoi, cineva ar avea grijă de feciorii săi. Nadejda s-a adresat după suport la serviciul social. Deşi este profesoară de biologie şi comunică zi de zi cu copiii, bariera care există între profesor şi elev o deranja permanent. Nadejda şi-a dorit să devină asistent parental, să ajute copiii care necesită acest lucru şi să comunicare cu ei nu ca profesor, ci ca mamă.
Asistenţa parentală profesionistă (APP) este un serviciu social adresat copiilor lipsiţi de îngrijire părintească din cauză că sunt orfani sau pentru că nu pot locui temporar împreună cu părinţii biologici. APP presupune plasarea temporară a copilului cu o persoană sau într-o familie care întruneşte cerinţele necesare dezvoltării armonioase a copilului.

Copiii adoptivi sunt ca şi cei de sânge

Nadejda a decis să devină asistent parental, ceea ce-i dădea posibilitatea să fie alături de copii nu doar la serviciu, ci şi acasă. „La început am luat doi băieţi: Ilie, care era în clasa a II-a, şi Vasile, elev în clasa a IV-a. Datorită lor am trăit. Când mă aşezam la masă, mereu le dădeam pomană de sufletul copiilor mei”, povesteşte Nadejda. După un an şi jumătate, o mătuşă de-a copiilor a venit şi i-a luat pe motiv că apăruse mama lor. Nadejda s-a ataşat mult de ei. În privirile lor îşi vedea propriii feciori, dar nu putea să-i împiedice să plece la mama care le-a dat viaţă: „Mai scump decât mama nu este nimic pe lume”.
Necesitatea de a îngriji pe cineva a devenit vitală pentru Nadejda. Astfel, a solicitat iarăşi ajutorul asistentului social. Aşa a apărut Ana, o fată de 12 ani din Valea Mare. Din păcate, copila avea obiceiul de a fura. Cei de la asistenţa socială au prevenit-o în acest sens, ea, însă, a hotărât că prostul obicei al fetiţei nu o va face să renunţe la ea. Ana s-a dovedit a fi o elevă sârguincioasă, dar care avea nevoie de ore în plus, pentru că nu reuşea să studieze în rând cu ceilalţi. Nadejda a început să se ocupe serios cu fata pentru a-i ridica notele la disciplinele şcolare. În vacanţa de iarnă făceau exerciţii la matematică. Efortul lor n-a trecut în zadar. Ana şi-a corectat notele, ajungând de la cinci şi şase la note de opt, nouă şi chiar zece. De un singur lucru îi pare rău Nadejdei – că nu a reuşit să o debaraseze de viciul de a fura.
Peste patru ani, Ana a fost nevoită să plece la gimnaziul-internat, pentru că Nadejda făcuse o pneumonie şi nu avea cine să aibă grijă de fată. „Mă gândeam că, la internat, nu va avea de unde fura, deoarece îmi luase 1000 de lei, bani pentru parastasul soţului meu”, dezvăluie femeia. Mai târziu, însă, Ana a sunat-o să-şi ceară scuze şi să-i spună că regretă mult fapta sa.

„Aceşti copii au dat sens vieţii mele”

La scurt timp după plecarea Anei, în casa Nadejdei a apărut Maria, o fată de la şcoala auxiliară din Sculeni. Femeia recunoaşte că ele se completează reciproc. Ambele au nevoie una de alta, se ajută în tot ce fac. „Aveam nevoie seara de comunicare şi ea avea nevoie de alinare, ne completăm golurile sufleteşti cauzate de singurătate şi suferinţă. Am luat-o ca să dau un nou sens vieţii mele”, povesteşte femeia.
Maria, însă, avea probleme de sănătate. O parte dintre acestea au reuşit să le rezolve, altele urmează a fi rezolvate. Fata spune că a avut un mare noroc de profesoară, care o ajută să se integreze mai lesne în societate, să comunice cu semenii săi. Maria este în clasa a IX-a, s-a integrat cu succes în şcoala din comunitate, dar mai are unele complexe. „Nu-mi trebuie nimic, decât să fie sănătoasă şi să o pot ajuta să devină cineva în viaţă, poate o frizeriţă sau un bucătar”, afirmă Nadejda în speranţa ca Maria va avea un viitor frumos.
Profesoara recunoaşte că aceşti copii au devenit indispensabili pentru ea: «Ei sunt totul pentru mine. I-am luat pentru că am vrut să le ofer ceea ce nu am reuşit să le ofer fiilor mei. Ei au dat sens vieţii mele şi trăiesc prin ei». Femeia spune că ar mai lua copii în asistenţă, pentru că «dacă ştii să găseşti cheia de la sufletul copilului, ştii cum să-l dirijezi, cum să-l apropii, cum să-l mângâi, nu-ţi mai trebuie altceva».
Nadejda a trecut prin mai multe încercări în viaţă, inclusiv a învins cancerul. «Domnul m-a susţinut şi mă ţine şi până în ziua de azi», zice ea. Vecinul Nadejdei, Ion, spune că profesoara este un om deosebit, care a trecut prin încercări grele în viaţă: «Doamna Nadejda îşi face o mare pomană cu aceşti copii. Ne uimeşte răbdarea şi dăruirea cu care îi creşte».

Un exemplu de urmat pentru alţii

Şi sora Nadejdei, pe lângă cei doi copii pe care îi are, a mai luat două fetiţe în grija sa. Cristinuţa şi Veruţa sunt încă la grădiniţă. Într-una din zile, Cristinuţa i-a adus nănuţei Nadea plăcinţele şi a rugat-o să mai caute în coş, poate mai găseşte ceva. După ce Nadejda i-a spus că nu mai vede nimic, Cristinuţa a exclamat: „Ţi-am adus bucurie”.
Mariana Lupaşco, manager de proiecte EveryChild, spune că „pentru R. Moldova, unde politica de protecţie socială a copiilor rămaşi fără îngrijire părintească sau cu dizabilităţi se bazează, în principal, pe instituţii rezidenţiale de proporţii, ideea de a-i plasa pe aceşti copii în altă familie decât cea naturală, adică de a găsi pentru ei un părinte substitutiv, este nouă, deşi are unele tangenţe cu o tradiţie a poporului nostru, când, la nevoie sau în urma unei tragedii, copilul rămas fără părinţi este crescut de bunei, frate sau soră. Formula rămâne aceeaşi, numai că locul rudelor îl ia asistentul parental – persoană evaluată şi selectată în urma unui concurs şi instruită cum să profeseze această meserie”.
Pentru prima dată Serviciul APP a fost lansat de EveryChild în mun. Chişinău, la sfârşitul  anului 2000, în colaborare cu Direcţia municipală de protecţie a drepturilor copiilor. Pe parcursul celor nouă ani şi jumătate, în APP au fost plasaţi peste 120 de copii, dintre care peste 75 au fost reintegraţi sau adoptaţi.
Sursa: Olga Bulat, Ziarul de Gardă