AUDIO | Cartea Memoriei este deschisă pentru urmaşii celor ce au trăit oroarea deportărilor
Din raionul Ungheni au fost deportați în 1949 peste patru mii de cetățeni. Această cifră este culeasă din Cartea memoriei – catalogul victimelor totalitarismului.
Patru mii de nume sunt înscrise în Cartea memoriei pentru urmașii urmașilor, de a ține minte o perioadă extrem de complicată din istoria popoarelor, care au trăit oroarea deportărilor. În dependență de proporțiile localităților au fost ostracizați un număr corespunzător de cetățeni. Cei mai mulți cetățeni au apucat drumul patimilor din orașul Ungheni – peste patru sute, apoi urmează o statistică dezolantă precum e aceasta: din Rădenii Vechi – 188 de gospodari, din Sculeni – 131, din Todirești 110, din Petrești – 117. Nici o localitate cât de mică n-a avut crezare, n-a evitat osânda și durerea. În actele de prezentare în fața instanței pentru a se aduce cap de acuzație stă înscrisă o singură frază, ori numai un singur cuvânt – n-au achitat impozitele, colaboraționist, chiabur, membru activ în Armata neagră, persoană ce reprezintă pericol social, sectant, activitate antisovietică etc. Dar cei mai mulți au fost deportați sub motivul că s-au opus să plătească impozitele la stat în natură. În asemenea caz, familia era deportată, iar puținul agonisit de cereale era încărcat și dus în direcția unde Stalin socotea că e mai necesar.
[audio:Deportari.mp3]
Cojocaru Dumitru, din Todirești, pe timpuri povestea că gospodarii s-au culcat noaptea fără să bănuiască ceva, apoi pe la ora 3-4 se auzeau bătăi în ușă cu patul puștii și răcnete pentru demoralizare. Copiii tremurau de frică, maturii erau crispați de deznădejde, bătrânii lăcrămau de imposibilitatea de a opune careva rezistență. Maturii erau conștienți că din clipa când a bătut ostașul sovietic la ușă, aceasta însemna trecerea vieții familiei pe linia de rezervă, unde omului nu i se dădea garanție de viață. În satul Chirileni sunt bine cunoscuți cei care au alcătuit listele, dar fiindcă aceștia s-au aflat sub protecția autorităților, nimeni n-a încercat să se răzbune cel puțin verbal, pentru a depresuriza atmosfera încărcată a sufletului. Frica i-a cuprins pe toți pe zeci de ani înainte.
În multe sate cum ar fi Sculeni, Negureni, Rădeni, lucrătorii primăriei, care cunoșteau despre eventuala operație de ridicare înștiințau rudele, prietenii, pe cei care puteau, punând viața în mare pericol. O parte au fost duși la stația Bahmut, deși nimeni nu poate explica de ce, altă parte la stația Stolniceni, cu certitudine nu din cauza economisirii carburanților, apoi au fost urcați în vagoane și duși în câteva regiuni din Rusia. Marea majoritate și-au păstrat simțul demnității și mândriei, au muncit în condiții absolut inumane, lăsând amintiri frumoase în memoria localnicilor simpli, care au văzut în cetățenii moldoveni o categorie docilă, harnică, cu abilități de excepție de a trece peste dificultăți și de a face din viață cunună de satisfacție.
Astăzi toți ei sunt comemorați de cetățenii care trăiesc într-o societate liberă, din dorința ca aceste grozăvii să nu se mai repete și din necesitatea de a da memoriei încă un impuls de împrospătare.
Radio Moldova Actualităţi
Timofei Blănaru
Lasă un răspuns