Am ales, alegem, vom alege

alegeri, alianţă, comunişti, Ungheni
Imagine:ziare.com

Se pare că de cîţiva ani, cel mai potrivit slogan pentru poporul modovenesc este cel enunţat în titlu: „Am ales, alegem, vom alege”. Ce alegem, pe cine alegem, cum alegem – e altă chestiune. Complicată de tot, se pare. Oamenii au obosit. Dovadă este şi prezenţa la urne pe 5 iunie curent. O prezenţă scăzută faţă de scrutinele precedente – 52% în raion şi 48% – în oraşul Ungheni. Cei mai disciplinaţi sînt, ca de obicei, bătrînii. Aşa au fost obişnuiţi. În plus, au un crez de nezdruncinat şi nu vor renunţa la acesta pînă la ultima suflare. Vor fi credincioşi partidului cu care au crescut, cu care s-au educat şi s-au maturizat. Cuvîntul comunism pentru ei e unul magic. Ei şi ce dacă actualii comunişti nu mai au nimic în comun cu cei de ieri?
În plus, am desprins o idee absolut remarcabilă a Ninei Gorincioi-Cadoppi, care este o cititorare fidelă a „Expresului de Ungheni”. Iată ce spune ea: „Poporul nu e zombat. Oamenii au încredere în comunişti, pentru că ei nu-şi trădează idealul. Cei ce şi-au păstrat cu orice preţ tronul nu au iertare. O ţară unde totul se vinde şi se cumpără fără scrupule nu are viitor”.
Sigur, toţi vînd şi cumpără. Sigur, idealurile tuturor sînt doar în intereseul celor care le promovează. Dar comuniştii au reuşit, ca nimeni alţii, să creeze impresia că nu trădează, că sînt devotaţi idealurilor lor, că se gîndesc la popor.
Ceilalţi ce au făcut? Am în vedere componentele Alianţei. S-au certat, s-au murdărit, iar unii au depăşit toate limitele posibile în a se cocoţa în faţă şi a-şi nimici contracandidaţii. A fost un spectacol de prost gust, la care vom reveni după turul doi de scrutin.
Poporul nu e zombat, voi repeta cuvintele Ninei Gorincioi. Şi nu e prost. Dar e foarte complicat să alegi în asemenea condiţii. Iată de ce a şi scăzut drastic numărul celor care au ieşit la votare pe 5 iunie. Nu putea să nu scadă, din moment ce dezamăgirea e tot mai mare.
Mă tem că lecţia nici de data aceasta nu va fi învăţată de cei ce trebuie s-o înveţe. Iar înverşunarea şi încrîncenarea formaţiunilor din interiorul Alianţei va deveni şi mai mare. Sigur, comuniştii nu au decît să profite de această situaţie şi să meargă în pas cadenţat spre alegeri parlamentare anticipate. De ce să nu mai alegem, dacă tot am ales ceea ce am ales?
Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *