”Frontiera” a devenit mai bogată … cu cadre noi


grăniceri, frontiera, Roman Revenco,
Imagine: Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova

118 grăniceri au fost felicitați de către Directorul General al Serviciului Grăniceri, Roman Revenco, cu prilejul finisării cursurilor de pregătire de trei luni, unde tinerii profesioniști s-au calificat în calitate de inspectori ai frontierei de stat.
Ceremonia festivă a avut loc în incinta Centrelor de instruire a grănicerilor din localitățile Zagarancea, Costești și Cantemir.
Astfel,  noii colaboratori ai Serviciului Grăniceri au fost îndemnați să depună toată străduinţa pentru a aplica în practică cunoştinţele acumulate în perioadă de studii și să înregistreze cît mai multe succese la supravegherea hotarului.
În acest context, domnul Revenco şi-a exprimat toată convingerea că băieţii care au devenit recent grăniceri vor constitui temelia instituției oferind servicii de calitate cetăţenilor la frontieră, apărînd valorile democratice, integritatea şi independenţa statului, devenind bărbaţi adevăraţi şi patrioţi ai neamului.
Totodată, cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, care a fost sărbătorită recent de către colaboratorii Serviciului Grăniceri, Directorul General a felicitat o familie proaspăt întemeiată în sînul căreia s-au născut doi băieți gemeni, urîndu-le căsnicie trainică, iar nou-născuții să crească sănătoși și voinici.
Sursa: Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova



📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *