Copilaşii din grădiniţe au „luptat” pentru „cheia” succesului


concurs muzical, Cheiţa fermecată, grădiniţe, copii, Ungheni
Imagine:infobraila.ro

Douăzeci de copii din grădiniţele din oraşul şi raionul Ungheni au cîntat copilăria, dragostea, prietenia şi au luptat pentru a obţine „Cheiţa fermecată”, marele premiu al concursului muzical cu acelaşi nume, aflat deja la ediţia a VII-a. Evenimentul s-a produs în ziua de 20 mai, la Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni.
Timp de aproximativ două ore, micii participanţii şi-au demonstrat măiestria interpretativă, cultura scenică şi artistismul, pentru a convinge juriul că sînt cei mai buni. Andreea Gaiduc de la grădiniţa nr.2 „Tereza Sobolevschi” a fost cea mai convingătoare, obţinînd trofeul concursului. Pe locul I s-a clasat Valeria Pendus de la grădiniţa nr.11 „Licurici” din Ungheni. Toţi participanţii au primit diplome şi mici cadouri.
Rodica Toma, organizatoarea concursului, directoarea Casei Limbii Române din Ungheni, s-a declarat satisfăcută de prestaţia concurenţilor, declarînd că ediţia actuală a concursului respectiv a fost una dintre cele mai reuşite. Fiecare concurent s-a deosebit prin felul său de a fi, a depus eforturi maxime să capteze atenţia juriului şi a spectatorilor din sală.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *