VIDEO | Biserica „Alexandr Nevski" din oraşul Ungheni a devenit catedrală

Biserica Aleksandr Nevski catedrala UngheniUna dintre cele mai vechi biserici din raionul Ungheni ce poartă numele Sfântului Aleksandr Nevski are statut de catedrală episcopală începând cu 3 aprilie. Aici slujbele vor fi oficiate de episopul de Ungheni Petru Musteață, fost episcop al Mănăstirii Hâncu.
Biserica Aleksandr Nevski din centrul orașului Ungheni va avea de acum statut de catedrală episcopală. Decizia a fost luată de sinodului bisericii ortodoxe din Moldova. Catedrala va fi condusă de Petru Musteață care și-a preluat funcția de episcop de Ungheni și Nisporeni. Anterior, el a deținut și funcția de episcop al Mănăstirii Hâncu. Statutul de catedrală înseamnă că serviciul divin va fi oficiat de episcop și totodată va fi modificat și programul. Acum slujbele se vor ține în fiecare zi, nu doar duminicile și de sărbători, cum era anterior. Pe 3 aprilie, Ioan Porcescu, fostul paroh al Bisericii Aleksandr Nevski, a oficiat ultima slujbă. Ioan Porcescu a condus această biserică un sfert de secol.
Biserica Sfântul Aleksandr Nevski din Ungheni a fost construită în anul 1903. Lăcașul sfânt nu a funcționat mai mult de 30 de ani în perioada sovietică. Aici a fost muzeu și chiar sală de sport. Biserica și-a reluat activitatea în anul 1991, după ce a fost reconstruită.

Sursa: Aici TV


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *