Gimnaziul-internat din Ungheni în plină reorganizare
Deși avea la dispoziție doi ani pentru reorganizarea Gimnaziului-internat din Ungheni, Consiliul raional, se pare, va lua decizia mult mai înainte de acest termen. În prezent, se lucrează intens asupra evaluării instituției.
“Lumea trebuie să înțeleagă că nu este vorba de ambiţia cuiva. Reorganizarea se face din necesitate. Ce ne dorim? Vrem ca fiecare copil să se educe în familie, fie în familia lui, fie într-o familie extinsă, fie să beneficieze de asistenţa parentală profesionistă. Anume în familie el îşi educă anumite abilităţi de care are nevoie în viața de zi cu zi”, a subliniat vicepreședintele raionului, Ludmila Guzun.
Urmare e evaluării situației a 63 de copii, efectuate de către comisia pentru protecția copilului aflat în dificultate, deja au fost luate deciziile de rigioare în privința a 41 dintre aceștia. Astfel, 22 de copii vor fi reintegrați în familia biologică, 2 vor fi integrați în familii extinse, 4 vor beneficia de asistența parentală profesionistă, unul va fi plasat la Centrul CREDO, 12 vor rămîne în gimnaziul-internat, iar situația altor 22 de copii urmează să fie reexaminată pînă la 1 iunie curent.
Potrivit Ludmilei Guzun, fiecare copil a venit la comisie fie cu unul dintre părinți, fie cu bunica. Și copilul și-a expus părerea: dacă vrea sau nu să se întoarcă în familia sa. S-a constatat că 12 copii chiar nu au unde pleca. Din acest considerent s-a decis crearea, într-un timp cît se poate de restrîns, a unui centru de plasament în unul din căminele gimnaziului-internat. Va fi propusă Consiliului raional aprobarea unui regulament de activitate a acestuia. Mai apoi, localul va fi reparat, vor fi create astfel de condiții, încît copilul să fie educat la fel ca în familie. El va merge la studii în insituțiile de învățămînt din oraș. Acest centru va putea găzdui pînă la 30 de copii.
Totodată, vor fi amenajate și cîteva apartamente sociale, pentru tinerii cu vîrsta cuprinsă între 18 și 23 de ani, care nu au unde să meargă, nu are cine să-i susțină, iar ei încă nu au reușit să se integreze în societate. Tinerii vor locui în aceste apartamente, gestionîndu-și singuri viața (vor plăti pentru întreținere, își vor face mîncare, își vor purta singuri de grijă).
Astfel, a concluzionat Ludmila Guzun, diferenţa dintre un centru de plasament și un gimnaziu-internat este mare. “Dacă vrem să trăim într-o ţară, unde totul să fie aşezat la locul său, trebuie să fie ajutaţi cei care sînt într-o situaţiue dificilă”, a spus dînsa.
Reorganizarea gimnaziului-internat are loc în cadrul Proiectului “Asigurarea dreptului copilului la familie și protecția lui de violență, abuz și neglijare”, cu suportul USAID și Organizației “EveryChild”. Finalizarea proiectului este prevăzută pentru sfîrșitul anului 2012. Deoarece numărului copiilor care ar urma să rămînă în gimnaziul-internat este foarte mic, nu are sens ca instituția respectivă să funcționeze și în continuare. Unde mai pui că și cheltuielile sînt exagerat de mari. La ora actuală, costul anual al întreținerii unui copil aici este de 36 mii 633 lei.
Deocamdată, încă nu s-a decis ce va fi deschis în celelalte blocuri aparținînd actualului gimnaziua-internat. Dar mai este timp, urmează să fie examinată minuțios fiecare propunere. Nu este exclus ca aici să-și desfășoare activitatea în viitor o filială a unei universități din Iași.
Lucia Bacalu
Lasă un răspuns