Nu vor mai fi tolerate construcţiile neautorizate
Nouă buticuri apărute peste noapte, recent, pe strada Bernardazzi din Ungheni au fost evacuate la insistenţa autorităţilor publice locale. Acestea au fost instalate fără autorizarea primăriei, de către anumite persoane care-şi desfăşoară activitatea de comerţ în piaţa din cartierul Tineretului. Primăria a reacţionat imediat.
Pe buticurile cu pricina au fost puse anunţuri în care se menţiona despre ilegalitatea amplasării acestora, proprietarii fiind avertizaţi că, în cazul în care nu-şi scot buticurile de acolo, ele vor fi evacuate. „Sigur, am fi putut evacua noi aceste buticuri, dar nu am dorit să cheltuim banii publici în acest scop. Nu au decît să cheltuie cei care au mai cheltuit odată pentru a-şi instala buticurile respective”, a explicat primarul Alexandru Ambros. Şapte din buticurile instalate neautorizat au fost deja scoase de acolo. În scurt timp, vor fi scoase şi celelalte două.
„Aşa vom proceda de acum înainte. Tot ce va fi instalat fără autorizaţie va fi evacuat. Să fie foarte clar, poziţia primăriei este următoarea: nu vom permite să fie instalate neautorizat careva construcţii, chiar dacă acestea au caracter temporar”, a spus, în concluzie primarul.
Lasă un răspuns