Primul proiect finanţat de Fondul pentru tineri a fost lansat
Săptămîna trecută, a fost lansat primul proiect finanţat de Grupul local de tineri din cadrul Fundaţiei Comunitare Ungheni. Acesta a fost implementat de grupul de iniţiativă “Fulger” de la Liceul “Mihai Eminescu” din Ungheni.
Titlul proiectului, “Mens sano in corpore sano”, vorbeşte de la sine. Potrivit Anastasiei Sacaliuc, reprezentant al Fondului pentru tineri, în cadrul acestuia au fost organizate competiţii la baschet între liceele orăşeneşti, genericul fiind: “Baschet fără frontieră”.
Au participat toate instituţiile de acest fel, cu excepţia Liceului “Gheorghe Asachi”. Vineri, 26 noiembrie, a avut loc finala între echipele liceelor “Mihai Eminescu” şi “Aleksandr Puşkin”, cîştigătoare fiind desemnată echipa de la “Puşkin”. Participanţilor li s-au înmînat premii băneşti, diplome, medalii şi, bineînţeles, cupa. “Prin acest meci tinerii au promovat modul sănătos de viaţă şi implicarea lor activă în viaţa extraşcolară”, a menţionat Anastasia Sacaliuc.
Mai mult decît atît, grupul de iniţiativă a procurat echipament sportiv, mingi, cronometre şi toate cele necesare pentru premiere. Premiile băneşti au fost oferite de Primăria Ungheni.
Valoarea totală a proiectului este de 11840 lei, dintre care Grupul local de tineri a acordat 6520 lei.
Natalia Chiosa
Sursa video: Euronova TV
Lasă un răspuns