AUDIO | Lucia Bacalu: Sărmanele noastre femei

Uitaţi-vă la mîinile femeilor noastre de la ţară. Uitaţi-vă în ochii lor. Uitaţi-vă la încălţămintea şi îmbrăcămintea lor. Să vedeţi cît de bine seamănă una cu alta. Parcă toate ar avea aceeaşi faţă. Parcă toate ar avea aceeaşi vîrstă. Ori de cîte ori le văd, mi se umple inima de milă. Ce bucurii au în viaţa lor?
De dimineaţă pînă seara nu mai stau locului. Ele, sărmanele noastre femei de la ţară, nu ştiu şi, probabil încă mulţi ani înainte nu vor şti ce înseamnă să apeşi pe un buton, iar peste o oră-două să scoţi din maşină rufele gata spălate, clătite şi stoarse de apă. Sărmanele noastre femei de la ţară nu ştiu şi probabil încă mulţi ani înainte nu vor şti ce înseamnă să apeşi pe un alt buton şi peste 10-15 minute să ţi se facă în casă cald, fără să mai scoţi cenuşa, fără să aduci de afară lemne şi cărbune, fără să ai grijă ca focul să nu se stingă în sobă. Sărmanele noastre femei de la ţară nu ştiu şi probabil încă mulţi ani înainte nu vor şti ce înseamnă să te trezeşti dimineaţa şi să bei o cafea în timp ce asculţi ultimele ştiri la televizor sau citeşti un ziar.  Sărmanele noastre femei de la ţară nu ştiu şi probabil încă mulţi ani înainte nu vor şti ce înseamnă să-ţi faci un duş relaxant seara, înainte de culcare.
Te uiţi la ele şi te minunezi: Cum de rezistă? Cum de tac? Şi de ce? Să nu-mi spuneţi că le este bine. Cînd oare au auzit un cuvînt tandru, cînd au avut parte de o mîngîiere? De o bucurie?
Nu vor nimic. Nu au nevoie de nimic. S-au înhămat la carul vieţii şi merg înainte, în neştire. Am încercat, chiar zilele trecute, să vorbesc cu cîteva dintre ele despre alegeri – cea mai actuală temă în ultimul timp. După ce s-au plîns că s-au săturat de o asemnea viaţă, că nu mai au puteri şi nu mai pot rezista, mi-au spus, resemnate şi umilite, că vor vota… Pe cine credeţi? Pe comunişti. „De ce?”, am întrebat. „Vă place cum trăiţi?”.
S-au uitat lung, de parcă nu au înţeles întrebarea. Una, mai îndrăzneaţă, a încercat să facă o explicaţie: „Noi sîntem bătrîne şi votăm… bătrîneşte”. Adică, pe vechi.
„Aveţi copii? Aveţi nepoţi? I-aţi întrebat dacă vor şi ei să trăiască… bătrîneşte, în sărăcie, în neştire, în acest comunism al vostru, plin de noroi, fără condiţii elementare de trai civilizat?”, am continuat cu întrebările.
S-a lăsat o linişte mormîntală. Nici una, dar absolut nici una nu mi-a răspuns. Sărmanele noastre femei de la ţară.