Asociaţiile de locatari şi-au trăit traiul
Declaraţia îi aparţine primarului de Ungheni, Alexandru Ambros. „Ideea creării asociaţiilor de locatari în varianta actuală a fost bună acum zece ani. În prezent, este nevoie de o altă abordare”, a remarcat dînsul. Primarul a specificat că, cel mai probabil, va fi creată o nouă asociaţie cu un singur preşedinte, cu o singură contabilitate, care se va deosebi radical de cele patru care au activat pînă acum. „Noua asociaţie nu va mai presta servicii comunale, ci va avea rolul de intermediar între locatari şi prestatorii de servicii, va avea grijă să fie încheiate contractele ce se impun”, a dat explicaţii edilul oraşului. În scurt timp, vor fi organizate adunări cu locatarii blocurilor locative, pentru a pune în discuţie această chestiune.
Lasă un răspuns