Populația Republicii Moldova este în continuă scădere. Emigrația și situația economică sunt principalele motive

Imagine simbol, sursa: trm.md

Natalitatea scăzută, emigrația și situația economică sunt principalii factori care contribuie la scăderea populației în Republica Moldova, susține demograful Valeriu Sainsus. Potrivit lui, populația îmbătrânește, iar tinerii care sunt plecați peste hotare nu au planuri ca să se întoarcă în țară. Acest fapt este confirmat și de datele prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS), care arată că pe parcursul anului trecut, din Republica Moldova au plecat aproximativ 60 de mii de persoane, numărul populației fiind în continuă scădere, scrie radiomoldova.md.

„De fapt, anul 2024 confirmă tendința clar stabilită. Dacă să ne referim la factori, desigur că primul factor rămâne factorul natural, mă refer la reproducere pentru că avem scădere la compartimentul natalității și a sporului natural. Pe de altă parte, desigur că avem emigrația care e continuu și chiar prin prizma alegerilor europarlamentare e vizibil că mare majoritatea conaționalilor noștri sunt în afara țării”, a declarat demograful.

Valeriu Sainsus a precizat că diaspora nu are intenții de reîntoarcere în țară cu toate că autoritățile depun eforturi și creează programe care încurajează conaționalii noștri să vină și să investească în R. Moldova.

„La noi, în țară, 1 din 10 dacă se reîntoarce doar după o emigrație eșuată. În contextul îmbătrânirii demografice, trebuie să spunem că apar presiuni sociale și asta este vizibil, atât în context sistemului social, cât și a sistemului economic. Vedem că se depun eforturi, sunt create anumite programe prin care diaspora este încurajată să se reîntoarcă în țară, să investească acasă”.

Demograful susține că ar trebui implementate diverse reforme pentru a soluționa această problemă, pentru că odată cu îmbătrânirea populației, scade și numărul veniturilor, ceea ce afectează dezvoltarea economică țării.

„Integrarea europeană a țării noastre la UE ar fi o soluție pentru că toate standardele și sociale și economice vor fi unificate. Iar în acest context, o bună parte tineri ar conștientiza de fapt, nu existe diferențe în contextul în care noi suntem partea spațiului european. Totodată, o bună parte din ei nu sunt încă integrați în societățile în care ei au emigrat. Iar cei care reîntorc la o viață deja tardivă, se reîntorc au de fapt nevoie de susținere socială. Eu trebuie să afirm că emigrația știrbește mult din cadrul demografic al țării, pentru că din datele neoficiale avem peste 16 000 de nașteri în afara țării. Ceea ce este destul de considerabil dacă facem comparație la numărul de nașteri în Republica Moldova. Este necesară o coerență a mecanismelor politicilor demografici în contextul evoluției tendințelor pe care le avem în țară”, a menționat Valeriu Sainsus, în cadrul unui interviu la emisiunea „Zi de zi”, de la Radio Moldova.

De menționat că la data de 1 ianuarie 2024, numărul populației cu reședința obișnuită a constituit puțin peste două milioane 423 000 în descreștere cu aproximativ 69 000 de persoane față de începutul anului precedent sau cu 2,8 procente mai puțin decât în 2023. Scăderea populației a fost mai pronunțată în mediul rural.

Ca și în anii precedenți, acest fenomen a fost influențat în mare parte de migrația internațională netă, care rămâne în continuare negativă. În anul 2022 aceasta a înregistrat valoarea de 63 de mii de persoane, iar în anul 2023, de -59,6 mii de persoane.

Datele mai relevă că numărul persoanelor în vârstă apte de muncă este cel mai mare în municipiul Chișinău, iar tot aici numărul persoanelor vârstnice este cel mai mic comparativ cu celelalte regiuni.

BNS menționează că ponderea populației vârstnice între 60 și 63 de ani a crescut în toate regiunile de dezvoltare față de anul 2023. Cele mai mari creșteri fiind atestate în regiunea de Centru și Sud. De altă parte, în Unitatea Teritorial Administrativă Găgăuzia, se înregistrează cea mai mare pondere a persoanelor tinere cu vârsta de până la 15 ani, acolo practic fiecare al cincilea locuitor este de vârstă tânără.

De asemenea, în toate raioanele Republicii Moldova, în mod tradițional, numărul femeilor îl depășește pe cel al bărbaților.

Datele mai arată și o micșorare a populației cu vârsta cuprinsă între 25-29 de ani, aceasta fiind cauzată de plecarea tinerilor peste hotarele țării.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *