De astăzi începe Săptămâna Patimilor. De ce este atât de importantă

Sursa foto: Expresul

Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, cea de dinainte de Paște, este una extrem de importantă, iar fiecare zi a săptămânii are o semnificație specială. În această sătpămână, credincioșii respectă mai multe obiceiuri, unele dintre ele cunoscute din cele mai vechi timpuri, scrie realitatea.md

De ce Săptămâna Mare este atât de importantă

Săptămâna Mare mai este numită și Săptămâna Patimilor, iar în aceste zile, sunt rememorate chinurile pe care le-a îndurat Mântuitorul Iisus Hristos înainte de momentul Învierii. Iată ce semnificație are fiecare zi din Săptămâna Mare, semnificație, tradiții și obiceiuri. Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o semnificație aparte, astfel că se respectă mai multe tradiții și superstiții.

În Săptămâna Mare din Postul Paștelui se ține post aspru, creștinii ortodocși merg la spovedanie și se roagă pentru iertarea păcatelor

Săptămâna Mare semnificație, tradiții și obiceiuri

Lunea Mare

În prima zi din săptămână, gospodinele trebuie să facă în casă și gospodărie curățenie generală. Este ziua în care se aerisește toată casa,. De asemenea, se mătură curtea, se spală ferestrele și rufele, astfel încât întreaga gospodările să fie pregătită de sărbătoare.

Marțea Mare se numește Pilda celor 10 fecioare

Se spune că pentru a avea parte de sănătate, credincioșii ar trebui să se spele „ritualic”, obicei prin care se crede că toate bolile vor fi ținute la distanță.

Miercurea Mare

Este ultima zi în care se mai poate face curat în gospodărie. Tradiția spune că gospodinele trebuie să termine rapid treaba, pentru că vine Joia Mare, ziua în care încep pregătirile culinare.

La fel ca în orice altă zi din Săptămâna Mare, credincioșii trebuie să fie mai buni, mai iertători, nu au voie să spună vorbe rele sau să se certe.

Joia Mare

În Joia Mare se vopsesc ouăle. Această zi este una dintre cele mai importante, pentru că în Joia Mare a avut loc Cina cea de Taină, ultima oară când Iisus Hristos a luat masa alături de ucenicii săi.

Tradiția spune că pasca, cozonacii, dar și alte bunătăți care trebuie preparate la cuptor se gătesc în Joia Mare. Tot în Joia Mare se vopsesc și ouăle. În Joia Mare se mai dau de pomană diferite alimente pentru sufletul celor adormiți.

Vinerea Mare

În Vinerea Mare se ține post și rugăciune. Sunt foarte multe persoane care țin post negru în această zi pentru a fi feriți de rele și de boli grave. În biserici nu se mai trag clopotele, iar în cazul în care o persoană este îngropată în Vinerea Mare, acest lucru se întâmplă doar cu bătaie de toacă. Nu se spală rufe, nu se calcă, nu se coase și se spune că cei care fac aceste lucruri vor avea parte doar de rele.

Vinerea Mare este ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce și este considerată cea mai tristă zi din istoria creștinismului.

În Vinerea Mare nu se coc cozonaci sau pască. Tradiția spune că cei care fac acest lucru riscă să se îmbolnăvească. În popor se spune că cei care coc în Vinerea Mare ard mâinile Maicii Domnului.

În Vinerea Mare există obiceiul de a „trece pe sub masă”. Mai exact, acest lucru simbolizează coborârea în mormânt alături de Iisus și învierea alături de El.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *